Politică

Tariceanu spune ca are si alte variante in afara colaborarii cu PD

Tariceanu spune ca are si alte variante in afara colaborarii cu PD

Presedintele PNL: Constientizam cu regret ca Alianta D.A. a intrat in moarte clinica

31.01.2007, 19:14 7

Liberalii si democratii se invita reciproc la "ruperea" Aliantei D.A., dupa ce liderul PNL Calin Popescu-Tariceanu a afirmat ieri ca formatiunea sa are "un evantai intreg de solutii", in afara colaborarii cu partidul lui Emil Boc.
"Constientizam cu regret ca Alianta D.A. a intrat in moarte clinica (...) PD trebuie sa precizeze daca doreste sa ramana in Alianta", a spus presedintele PNL Calin Popescu-Tariceanu dupa o reuniune a grupurilor parlamentare ale PNL.
"Daca PNL doreste sa rupa Alianta, trebuie sa spuna acest lucru explicit si clar (...) Nu intelegem supararea colegilor liberali", a replicat presedintele PD Emil Boc.
Cu o seara inainte, liderii celor doua formatiuni din Alianta vorbisera de un pact de neagresiune pentru alegerile pentru Parlamentul European, unde vor candida separat ca urmare a deciziei conducerii PD. Insa Tariceanu a amenintat ieri PD cu posibilitarea incetarii colaborarii in Alianta.
"Am observat ca PD vrea sa faca o politica pragmatica, ca sa nu spun o politica cinica. Vreau sa declar raspicat ca, daca PD a ales aceasta solutie, PNL-ului nu-i ramane decat o singura varianta: sa trecem si noi la o politica pragmatica, ceea ce inseamna ca nu exista singura solutie colaborarea cu PD. Avem un evantai intreg de solutii si mult mai multe decat isi inchipuie unii", a declarat Tariceanu.
Una dintre aceste solutii a luat luni seara forma unui vot contestat vehement de PD, cel de luni pe care liberalii l-au dat in consonanta cu PSD, PRM si PC, la dezbaterea din Comisia juridica a Camerei Deputatilor asupra legii referendumului, prin care s-a stabilit ca seful statului poate fi revocat, dupa parcurgerea procedurilor parlamentare cu majoritatea cetatenilor care se se prezinta la vot. Potrivit actualei forme a legii, orice decizie luata prin referendum trebuie aprobata cu majoritatea tuturor alegatorilor cu drept de vot. Asadar, prin modificarea acestor prevederi, presedintele Traian Basescu ar putea fi demis mai usor - procedura de suspendare a fost initiata de PSD, dar este nevoie de referendum pentru a fi validata - intrucat este nevoie de voturi mai putine. Despre asocierea dintre PNL si partidele de opozitie a vorbit ieri si presedintele Traian Basescu.
El a spus ca este dreptul constitutional al opozitiei de a initia un astfel de demers, dar a afirmat ca este surprins de pozitia PNL.
"Este problema lor daca vor sa fie alaturi de Romania Mare, alaturi de PSD si de PC. Este optiunea lor", a declarat Basescu, referindu-se la dezbaterile pentru modificarea Legii referendumului si a subliniat ca in masura in care se respecta Constitutia si legile in vigoare la inceputul mandatului sau si in masura in care initiatorii se mentin in "limitele decentei", actiunea de suspendare a sa din functie este democratica. Tariceanu a spus insa ca dezbaterile asupra legii referendumului nu il vizeaza direct pe presedinte, dar a admis ca votul liberalilor din comisie poate fi o consecinta o evolutiilor politice din ultima perioada. "O perioada de doi ani in care s-a ajuns la o relatie prin care, cu multa abilitate, se incearca afectarea PNL si sprijinirea unui partid satelit (PLD - n.n.) nu putea ramane fara urmari", a spus Tariceanu. De altfel, presedintele PNL l-a acuzat pe Basescu ca impune liderilor PD decizii politice, de aici "inconsecventa" partenerilor.
"Am incredere si in Blaga si in Videanu, dar problema este ca nu ei sunt cei care iau deciziile in PD. Deciziile in PD le ia tot presedintele informal al partidului, care este Basescu. In functie de interesele lui Basescu, pozitia PD se va schimba, iar acest lucru a fost dovedit clar in ultima vreme", a spus liderul PNL.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO