Politică

USR va ataca la Curtea Constituţională Legea salarizării personalului bugetar

USR va ataca la Curtea Constituţională Legea...

Autor: Dana Stanila

06.06.2017, 21:47 140

"Este marca Olguţa Vasilescu. După ce nu a terminat cartierul chinezesc, după ce nu a terminat stadioanele din Craiova, după ce nu a terminat de asfaltat jumătate de oraş, a venit cu o lege pe care nu o terminã şi ea este într-o continuă dinamică, din eroare în eroare până la victoria finală. (...) Aceasta este Olguţa Vasilescu şi de aceea i-am cerut demisia din funcţia de ministru al Muncii", a declarat parlamentarul.

Deputatul a fost chestionat cu privire la posibilitatea de a ataca legea la CCR.

”Cu siguranţă vom face lucrul acesta. Astăzi am lansat şi lansat către juriştii noştri în lucru să strângă toate motivele de neconstituţionalitate din aceastã lege”, a mai declarat deputatul USR.

Cristian Seidler susţine că legea este neconstituţională pentru că guvernul nu a indicat în textul legii care este impactul bugetar.

”Şi noi şi sindicatele am spus această lege este neconstituţională din mai multe motive. Unul, principal este că dacă ne uităm chiar şi acum în forma legii, acolo scrie nu are impact bugetar pe anul curent iar pentru următorii patru ani la impact bugetar nu este completat nimic. Guvernul habar nu are de fapt şi improvizează raportat la impactul bugetar”, a mai spus Seidler.

Ministrul Muncii a declarat, la finalul şedinţei comisiei, că prin proiectul legii salarizării cresc salariile în tot sistemul bugetar, nu doar salariile demnitarilor. Numai pentru acest an se înregistrează o majorare totală de şase miliarde a salariilor de la stat, a precizat ministrul Muncii.

”Au crescut salariile în aproape tot sectorul bugetar. Este vorba despre o majorare de 15 la sută pe care a obţinut-o educaţia, 15 la sută în sănătate, 20 la sută administraţia locale. Luna trecută au fost 20 la sută la agenţiile de mediu. (...) E o grilă de salarizare care nu priveşte doar demnitarii, priveşte şi administraţia publică locală şi nu se putea trece administraţia publică locală pe o grilă separat, pentru că sunt în aceeaşi anexă, deci nu este majorare doar pentru demnitari. Anul acesta au fost majorări pentru toate categoriile de bugetari. (...) Anul acesta au fost majorări salariale de şase miliarde”, a declarat ministrul Muncii Olguţa Vasilescu.

Raportul întocmit de Comisia de muncă din Camera Deputaţilor va fi dezbătut şi votat miercuri în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional. Legea salarizării personalului bugetar va fi votată şi trimisă la promulgare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO