Politică

Victor Ciorbea se vede primar general

29.03.2004, 00:00 38



PNTCD si-a desemnat candidatul pentru presedintie in persoana lui Constantin Timoc, un roman stabilit in SUA. El este al doilea "american", dupa Lia Roberts care va incerca sa castige prima demnitate in stat. Presedintele partidului, Victor Ciorbea isi va incerca norocul pentru fotoliul de primar general al Capitalei, functie pe care a mai detinut-o scurta vreme dupa alegerile din 1996.



Constantin Timoc, care s-a inscris recent in PNTCD, a plecat in SUA in 1968, a lucrat ca specialist pentru IBM si a fost consultant la NASA, dupa cum reiese din cv-ul sau prezentat presei. Detine in Romania si Statele Unite, mai multe companii pentru instrumente de radioastronomie si de cercetare de microprocesoare si echipament electonic folosite in domeniul spatial. Prezentandu-l Victor Ciorbea a spus despre Timoc ca principala sa caitate este aceea ca "nu cunoaste specificul politcii dambovitene". Uitand sau nestiind ca prerogativele prezidentiale sunt limitate, Timoc a spus ca, daca va ajunge presedinte, se va concentra pe descentralizarea economica si administrativa, pe schimbarea sistemului de impozite si taxe, astfel incat la nivel local sa ramana mai multe fonduri. Toate aceste modificari i-au fost inspirare de modelul american, a spus el.



Nu numai Timoc are planuri mari, ci si Ciorbea. El vrea sa-l mature pe Basescu de la primarie, cu amintirea inca vie a episodului in care primarul general l-a fortat sa plece din fruntea guvernului. Ciorbea spune ca vrea sa castige pentru ca s-a saturat de "circul si debandada" create de disputele interminabile dintre Traian Basescu si primarii de sector. Ciorbea a fost ales primar general la localele din vara lui 1996, functie pe care a detinut-o sase luni, cand a fost numit prim ministru. El nu si-a inaintat demisia de la primarie, cumuland cele doua functii, lucru care i-a atras criticile opozitiei. Atributiile i-au fost preluate de Viorel Lis, care a devenit primar in 1998. Acest lucru s-a intamplat pentru ca, suparat ca a fost schimbat din fruntea guvernului, Ciorbea si-a dat demisia si de la primarie. PNTCD si-a anuntat si candidaturile pentru primariile de sector. Teodor Morariu (fost deputat) la sectorul 1, Ninel Parvu (inginer) la sectorul 2, Adrian Ghita (fost secretar de stat) la sectorul 3, Virgil Petrescu (fost ministru al invatamantului) la sectorul 4, Marius Anghel (presedintele organizatiei de tineret) la sectorul 5 si Ioan Dinita, (viceprimar) la sectorul 6.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO