Prima pagina

Americanii vor silozuri romanesti de 20 mil. dolari

12.06.2003, 00:00 39

Grupul american Cargill, una din cele mai mari companii  de comercializare si prelucrare in domeniul agricol la nivel mondial, cu venituri anuale mai mari decat PIB -ul Romaniei, intentioneaza sa isi mareasca semnificativ prezenta in Romania.
Compania se afla in prezent in discutii avansate cu fondul american Broadhurst pentru a cumpara una din principale companii romanesti de depozitare si conditionare a cerealelor - Comcereal SA, afirma surse din piata.
Comcereal SA detine aproape 10% din capacitatea totala de depozitare a cerealelor din Romania  iar valoarea tranzactiei s-ar putea ridica la 15 - 20 de milioane de dolari, spun sursele citate.
Comcereal SA a rezultat din fuziunea a patru companii - Comcereal Alexandria, Galati, Giurgiu si Slobozia - la care Broadhurst a ajuns actionar majoritar in ultimii ani in urma achizitiilor de actiuni pe piata Rasdaq. Investitia Broadhurst in cele patru companii este estimata la 9 - 10 milioane de dolari.
Cristian Siminel Andrei, cel care reprezinta interesele Broadhurst, si reprezentantii Cargill nu a dorit sa comenteze informatiile privind eventualele negocieri pentru vanzarea Comcereal.
Cargill este prezenta in Romania din 1996, prin intermediul filialei Cargill Agricultura SRL. Grupul american, unul din principalii jucatori pe piata materiilor prime agricole la nivel mondial, detine deja, in Calarasi, o fabrica de nutreturi combinate si cateva silozuri.  
Una din principalele mize ale preluarii Comcereal este, spun sursele citate, capacitatile de depozitare si conditionare pentru floarea soarelui. La nivel mondial exista de mai multi ani un deficit semnificativ de floarea soarelui iar marile companii de comercializare sau prelucrare a materiilor prime agricole incearca sa depaseasca criza prin preluarea capacitatilor de depozitare de langa zonele agricole importante.
Aceiasi situatie exista si pe piata romaneasca, unde doi din principalii jucatori de pe piata uleiului de floarea soarelui - Topway si Argus - au incercat sa isi asigure aproviziionarea cu materii prime prin achizitia de capacitati de depozitare.
Compania romaneasca controlata de Broadhurst mai are un avantaj major: trei din cele patru sucursale Comcereal SA (Alexandria, Galati si Giurgiu) sunt in vecinatatea unor porturi dunarene, ceea ce constituie un mare avantaj pentru comert.
Comcereal SA este una din principalele companii de profil si datorita faptului ca piata capacitatilor de depozitare pentru cereale este foarte fragmentata. In afara de Broadhurst, printre investitorii importanti pe piata se numara SIF Banat - Crisana, SIF Muntenia, SIF Oltenia, grupul European Drinks (controlat de fratii Micula), Rompac International sau grupul Interagro (controlat de omul de afaceri Ioan Nicolae).
Comcereal SA a realizat anul trecut, conform raportului de activitate trimis pietei Rasdaq,  o cifra de afaceri de 673,28 miliarde lei (aproximativ 21 milioane dolari).
Grupul Cargill a inregistrat in anul fiscal 2002 venituri de 50,8 miliarde dolari si un profit net de 827 milioane dolari.
Broadhurst este administrat de compania americana New Century Holdings (NCH), care a investit pana in prezent peste 200 de milioane de dolari in Romania prin intermediul a trei fonduri de investitii.
Vanzarea Comcereal va reprezenta primul exit din pozitia de actionar majoritar al unei companii romanesti pentru NCH, care controleaza, de asemenea, societati precum Electroaparataj Bucuresti, Imsat Bucuresti, Vel Pitar sau Elpreco Craiova.
Interesul Cargill pentru achizitia de capacitati de depozitare pentru floarea soarelui apare intr-o perioada in care o alta mare companie americana cu interese in domeniu este pe cale de a-si consolida prezenta pe piata romaneasca.
Este vorba de grupul Bunge, care detine indirect, prin intermediul companiei franceze Cereol (pe care a cumparat - o anul trecut), cel mai mare producator roman de ulei alimentar, Cereol Iasi.
Americanii au lansat saptamana aceasta, prin intermediul Cereol Iasi, o oferta publica de preluare, la Bursa Electronica Rasdaq, pentru achizitia altei companii importante, Muntenia Bucuresti.
Odata cu achizitia Muntenia, in valoare de 2,4 milioane dolari, Cereol isi va intari pozitia de lider al pietei romanesti de ulei alimentar, unde ii are ca principali competitori pe Argus Constanta si Topway Craiova. Argus este controlata de salariati iar Topway de fondul de investitii Baring, parte a grupului financiar olandez ING.
Piata romaneasca a uleiului este estimata la 310 milioane dolari.
In ceea ce priveste floarea soarelui, Romania este de mai multi ani exportator net  datorita stadiului de dezvoltare inca scazut al pietei romanesti a uleiului si avantajului competitiv pe care il are pentru acest gen de cultura.
Conform unui studiu al USDA (ministerul american al agriculturii), surplusul de floarea soarelui de pe piata romaneasca se situeaza in fiecare an, in medie, la 150.000 - 200.000 de tone, din cauza faptului ca nu se consuma intern decat 650.000 - 700.000 de tone.
Pentru anul acesta se estimeaza ca exporturile romanesti de floarea soarelui vor fi de 170 - 180.000 de tone, in crestere de la 128.000 de tone, anul trecut.
Cu topate acestea, pe piata romaneasca exista inca producatori de ulei care, in functie de plasamentul geografic, au mari dificultati in a se aproviziona cu materii prime, fiind nevoiti sa recurga la importuri. laurentiu.ispir@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO