Prima pagina

Asigurarile trec in pas alergator de un miliard de euro

19.09.2005, 19:36 9

Piata asigurarilor a crescut cu 40% pe primele sase luni ale acestui an, pana la 644 milioane de euro, astfel incat anul acesta va ajunge la 1,1 - 1,2 miliarde euro, arata datele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.

In lei, cresterea a fost de 31%. Rezultatele, mult peste asteptarile din industrie, se datoreaza cresterii creditarii, vanzarilor mai mari de masini si cotei unice de impozitare, care a lasat mai multi bani populatiei pentru asigurari de viata.

"Nivelul de un miliard de euro pe care il estimam anul trecut va fi depasit. Dar chiar daca piata creste, trebuie spus ca va fi o toamna grea pentru companiile de asigurari, care trebuie sa se adapteze noilor reglementari adoptate pentru conformarea la legislatia europeana", a spus Nicolae Crisan, presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.

Primele brute subscrise din asigurari generale au crescut cu 38% in euro, pana la 506 milioane de euro, iar cele de asigurari de viata au crescut cu 53% in euro, pana la 136 mil.euro.

Allianz, Asirom si Omniasig, companiile de pe primele trei locuri in asigurari generale, au prime cumulate de peste 48% din acest sector, iar ING, AIG Life si BCR sunt pe primele trei locuri in asigurari de viata.

25 de companii au avut profit pe primul semestru, iar 16 societati au inregistrat pierderi. Profitul total a crescut cu 73% in euro, pana la 245 milioane de euro, iar pierderile totale au insumat 91 milioane de euro.

Cele mai profitabile trei companii au fost pe primul semestru Allianz-Tiriac (6,3 milioane de euro profit net), BCR Asigurari (5,0 mil. euro), Asiban (3,5 milioane de euro) si ING Asigurari (3,5 mil. euro ).

Cele mai mari pierderi le-au avut Unita (2,2 mil. euro), Agras (1,2 mil. euro), Aviva (1,02 mil. euro) si Interamerican (0,94 mil. euro).

Pe primele sase luni si-au majorat capitalul social 21 de companii, iar valoarea totala a capitalului social subscris a ajuns la 218 mil. euro. Activele totale ale celor 41 de companii de asigurari au ajuns la sfarsitul lunii iunie 2005 la 1,5 mld. euro, in crestere cu 45% fata de 30 iunie 2004.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO