Prima pagina

BNR a aspirat de pe piata valutara peste un miliard de euro in februarie

04.03.2005, 00:00 24

Banca Nationala a Romaniei a cumparat in luna februarie peste un miliard de euro de pe piata interbancara, conform estimarilor dealerilor, reprezentand cea mai mare achizitie de valuta realizata intr-o luna. Estimarile merg spre o valoare de 1,2 miliarde de euro.


Rezervele valutare au depasit in februarie pragul de 12 mld. euro, cu 739 mil. euro mai mult fata de luna precedenta. Cresterea a fost alimentata de intrari in valoare de 1,4 miliarde de euro. Banca centrala nu a mai publicat insa detaliat structura intarilor de valuta la rezerva, asa cum o facea in comunicatele anterioare. BNR nu a motivat decizia de a nu publica in detaliu operatiunile nete (cumparari/vanzari) de pe piata interbancara.


In totalul intrarilor din februarie, BNR mai include veniturile din administrarea rezervei, modificarea rezervelor minime la valuta constituite de bancile comerciale si cedari de valuta la rezerva statului. Luna trecuta, iesirile de valuta au fost de 675 mil. euro, acestea reprezentand plati in contul datoriei externe publice si public garantate, plati de comisioane bancare si cotizatii, precum si modificari ale rezervelor minime la valuta constituite de banci. Pana la sfarsitul anului 2005, platile scadente in contul datoriei publice externe si public garantate insumeaza 1,2 mld. euro.


Piata valutara este plina de euro, investitorii financiari asteptand cele mai bune momente pentru a vinde si a intra cu banii in instrumente monetare in lei. Prin faptul ca nu mai publica pozitia neta, BNR incearca sa ofere cat mai putine informatii cu privire la miscarile efectuate pe piata valutara. Cu toate cumpararile bancii centrale, euro a incheiat insa luna februarie mai slab cu 1.000 de lei, cursul coborand sub presiunea intrarilor masive de valuta pana la 36.422 de lei pentru un euro. Pe 15 si 16 februarie BNR a cumparat nu mai putin de 600 mil. euro.


Conform estimarilor dealerilor, toate bancile mari de pe piata londoneza sunt prezente in Romania, incercand sa speculeze tendinta de apreciere a leului si dobanzile mai mari la lei. Pana la jumatatea anului Banca Nationala trebuie sa liberalizeze contul de capital, respectiv sa permita nerezidentilor sa faca depozite in lei. In acest moment investitorii straini folosesc diferite metode pentru a intra pe piata monetara, respectiv prin infiintarea unor SRL-uri si prin intelegerea cu bancile de a primi o dobanda mai mare la contul la vedere. liviu.chiru@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO