Prima pagina

Chirac nu vrea o noua divizare a Europei

05.07.2000, 00:00 5



Presedintele francez Jacques Chirac a incercat ieri sa atenueze declaratia facuta saptamana trecuta referitoare la "Europa cu doua viteze", spunand ca nu a vrut prin aceasta sa creeze noi diviziuni pe batranul continent, informeaza Reuters. Chirac a declarat Parlamentului European ca Franta este hotarata sa foloseasca cele sase luni pe parcursul carora va detine presedintia UE pentru a face progrese in cadrul Uniunii privind admiterea de noi tari membre din Europa de Est. El a precizat ca pentru acest lucru este nevoie de reforme de genul celor propuse saptamana trecuta de Parlamentul german. "Reforma institutiilor europene este unul dintre principalele scopuri ale presedintiei noastre (n.r. - a UE). Obiectivul nu este de a crea diviziuni printre europeni. Este de a introduce mai multa flexibilitate in treburile unei Uniuni largite, dandu-le voie celor care vor sa mearga mai repede pe un drum comun", a spus Chirac.

Intr-un discurs tinut in fata Parlamentului german saptamana trecuta, Chirac a afirmat ca tratatele Uniunii Europene ar trebui amendate astfel incat sa permita unui "nucleu de tari" conduse de Germania si Franta sa adanceasca, incepand de anul viitor, cooperarea economica, militara si politicile juridice. Presedintele francez a sugerat ca un astfel de "nucleu" ar trebui sa fie sprijinit de un "secretariat". El a cerut, de asemenea, o Constitutie europeana.

Chirac a spus ca intentia sa a fost de a "arunca o lumina asupra viitorului" si nu de a intra in conflict cu reformele institutionale in derulare pe care UE vrea sa le adopte cu ocazia summit-ului european de la Nisa din decembrie.

Planul lui Chirac a fost criticat de diplomatii europeni in frunte cu presedintele Comisiei Europene, Romano Prodi. "O Uniune cu 27, 28 sau mai multe tari membre va avea nevoie de institutii mai puternice decat de unele mai slabe", a spus Prodi, adaugand ca formele "ad hoc" de cooperare vor distruge echilibrul democratic al Uniunii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO