Prima pagina

Cresterea economica s-a oprit in Baragan

08.03.2001, 00:00 10



Economia romaneasca a crescut in 2000 in termeni reali cu 1,6%, dupa trei ani consecutivi de cadere si in pofida scaderii foarte mari inregistrate in agricultura.

Aceasta evolutie a fost determinata de cresterea volumului de activitate in industrie (6,1%), constructii (6,3%) si servicii (3,1%), a declarat Constantin Chirca, vicepresedintele Institutului National de Statistica si Studii Economice (INSSE).

"Scaderea foarte mare din agricultura a fost compensata de cresterile din celelalte ramuri ale economiei", a spus Chirca.

Valoarea Produsului Intern Brut (PIB) a fost in 2000 de 796.553,7 miliarde lei, mai mult fata de prognoza guvernamentala de 750.000 miliarde lei.

Ponderea cea mai mare in structura PIB a fost detinuta de sectorul serviciilor cu 45%, urmat de industrie cu 27%, agricultura cu 11%, impozite nete - 11% si constructii - aproape 5%.

Comparativ cu 1999, valoarea adaugata din agricultura, silvicultura si piscicultura a scazut anul trecut cu 15,8%, in principal din cauza secetei.

Constantin Chirca, vicepresedintele INSSE, spune ca investitiile realizate in 2000, mai mari cu 5,5% fata de 1999, pot sustine cresterea economica in 2001.

Parerile analistilor in ceea ce priveste sursele de mentinere in acest an a trendului de crestere economica sunt impartite.

"Nici anul acesta cresterea economica nu poate veni decat tot din exporturi", afirma Aurelian Dochia, directorul Societe Generale Advisors, firma de consultanta financiara a grupului francez in Romania.

El spune ca relansarea cererii interne nu se poate produce atat de repede, aceasta urmand sa sustina dinamica PIB de-abia dupa ce cresterea economica se consolideaza suficient pentru a crea venituri reale, neinflationiste, care sa alimenteze consumul.

Lucian-Liviu Albu, directorul Institutului de Prognoza al Academiei Romane, spune ca in 2001 cresterea exporturilor nu va mai avea aceeasi amploare ca anul trecut, astfel incat cresterea va trebui sa fie bazata pe programe de investitii publice, care deja au fost anuntate.

"Cresterea economica inregistrata in 2000 ar fi putut fi de 3%, daca anul agricol ar fi fost normal, chiar fara majorari de productie", a declarat Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.





aansa Guvernului Nastase: sa faca restructurare pe crestere economica



Ministerul Dezvoltarii si Prognozei estimeaza pentru anul acesta o crestere economica de 4,2-4,5%, sustinuta de o dinamica medie a productiei industriale de 5-5,4%, de o crestere a consumului populatiei cu circa 4%, dupa trei ani de scadere, si de exporturi, care ar putea spori in acest an cu 5%.

Expertii ministerului nu cred este posibila o crestere mai mare a exporturilor dupa saltul de peste 21% inregistrat in 2000.

Aurelian Dochia, directorul Societe Generale Advisors, este insa de parere ca exista potential pentru o crestere a exporturilor de peste 4-5% in 2001.

"Exporturile vor fi influentate foarte mult de situatia din Uniunea Europeana, care se afla pe o panta ascendenta a cererii. Aceasta ar putea trage in sus si exporturile romanesti", a declarat pentru Ziarul Financiar Aurelian Dochia.

Referindu-se la ponderea de numai 12,5% detinuta de sectorul bancar in finantarea investitiilor realizate in 2000, Dochia a afirmat ca aceasta situatie nu este surprinzatoare.

"Daca ne uitam la situatia bugetului, este clar ca statul se va imprumuta puternic in continuare, asa incat bancile nu-si vor schimba directiile de finantare", spune Aurelian Dochia.



De unde bobarnacul cresterii ?

"Bobarnacul pentru crestere vor trebui sa fie cheltuielile guvernamentale pentru investitii", afirma insa Lucian-Liviu Albu, directorul Institutului de Prognoza al Academiei Romane, care crede ca exporturile nu vor mai avea aceeasi rata de crestere.

Numai ca, spune Albu, trebuie tinuta bine balanta intre majorarile de cheltuieli si mentinerea inflatiei sub control, in conditiile in care cu cat deficitul bugetar este mai mare, cu atat inflatia creste mai mult. "Constructia bugetului va determina evolutia PIB-ului", a conchis Albu.

Oricum, Guvernul Nastase are sansa sa poata face restructurare pe crestere economica. "

Cred ca lucrurile ar putea sa se miste, mai ales ca, dupa multa vreme, exista un guvern monocolor - ii confera libertate de miscare.

In plus, primul an de guvernare este intotdeauna propice in acest sens", a mai spus Albu.

In ceea ce priveste prognoza de crestere economica pentru anul acesta, Albu spune ca important este ca, din exterior, de la institutiile financiare internationale, se vede tot crestere de 4 procente.

Andrew Vorkink, directorul Bancii Mondiale pentru Europa Centrala si de Sud, a declarat la Bucuresti ca "o crestere pentru acest an de aproape 4% este posibila".

El a afirmat ca rata cresterii PIB in 2000 ar fi putut fi de 2%. "Daca nu ar fi fost seceta, cresterea s-ar fi apropiat de 3%", a spus Vorkink.

Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, arata ca, "daca e mult sau putin, important este ca aceasta crestere de 1,6% vine dupa trei ani de declin economic".

"Este drept ca dupa primele trei trimestre ale anului 2000, care se soldasera cu o crestere de 2%, specialistii au ajuns la concluzia ca tot 2% se va inregistra si la finele anului.

Nu a fost asa din cauza scaderii productiei de cereale, valoare care se inregistreaza in trimestrul al patrulea al anului.

Rezultatele au anutat o scadere dramatica, la porumb de exemplu de 50%, iar scaderea totala a productiei agricole a fost de 15%", spune Vasilescu.

Guvernul Isarescu prognozase initial o crestere de numai 1,3%.



In 2000, exporturile au dus greul

In mod cert, motorul cresterii PIB in 2000 l-au reprezentat exporturile. La o valoare de 10,3 miliarde dolari, acestea au depasit cu 21,9% nivelul din anul precedent, iar media lunara de 863,9 milioane dolari a reprezentat cel mai mare nivel valoric anual de export de dupa 1989.

Produsele industriale au reprezentat 97,4% din totalul exporturilor din anul 2000, iar produsele din agricultura si silvicultura au detinut o pondere de 2,6%.

Exporturile de imbracaminte si materii textile au crescut cu 14% fata de 1999, in aceasta sectiune ponderea fiind detinuta de articolele de imbracaminte si accesorii, altele decat tricotate sau crosetate in proportie de 70,1%.

Consumul total in economie a inregistrat in 2000 o crestere de 1,7% fata de 1999, insa consumul populatiei a scazut cu 1,2%, ca urmare a diminuarii desfacerilor marfurilor prin comertul cu amanuntul cu 0,7%.

Aceasta reducere a fost insa compensata de cresterea consumului final total al administratiei publice (4,2%) si de cea inregistrata de consumul final al administratiei private (1,8%).

"Cresterea consumului final la administratiile private este data de majorarea cheltuielilor partidelor politice ocazionate de alegerile locale si prezidentiale", a precizat Constantin Chirca, vicepresedintele INSSE.

Investitiile au inregistrat un spor de 5,5%, vicepresedintele INSSE apreciind evolutia acestui indicator ca o baza de mentinere a cresterii economice si in acest an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO