Prima pagina

Faci greva, obtii ce vrei

20.06.2000, 00:00 16



Premierul Isarescu s-a asezat ieri la masa negocierilor cu liderii sindicali, fiind dispus sa cedeze in privinta unor articole controversate din Ordonanta 58, in incercarea de a dezamorsa greva generala declansata in cursul diminetii de sindicalistii din domeniul transportului si distributiei de electricitate.

Greva ar putea inceta azi, totul depinzand de rezultatele negocierilor care au avut loc aseara intre liderii Federatiei "Univers" si Isarescu. Protestul a fost declansat ca urmare a prevederilor ordonantei, care limiteaza, printre altele, numarul sporurilor angajatilor regiilor si societatilor cu capital de stat, in functie de arieratele societatilor respective. Guvernul a anuntat ca va modifica "esential" articolul 21 din actul normativ, care, in forma actuala, abroga unele prevederi din contractele colective de munca in vigoare. Executivul a cerut refacerea, pana la 31 iulie, a bugetelor de venituri si cheltuieli ale intreprinderilor cuprinse in ordonanta. Pe de alta parte, se doreste distinctia clara intre sporuri salariale si prime, precum si refacerea anexei cuprinse in ordonanta, in sensul completarii ei cu regii de interes local, care contribuie si ele la blocajul financiar, a spus liderul BNS, Dumitru Costin. Liderii BNS au propus interzicerea trocului, inclusiv a bonurilor de compensarem, si judecarea in regim de urgenta si cu taxe de timbru scazute a litigiilor comerciale. "Nu mai vrem reesalonari la plata", a spus presedintele "Univers", Dumitru Chirita.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels