Prima pagina

Friesland si Campina se unesc formand al treilea mare producator de lactate din lume

11.04.2008, 00:00 28

Friesland Foods si Campina, cele mai mari grupuri de lactate din Olanda, se vor uni pentru a crea una dintre cele mai mari companii din industria lactatelor din lume, cu vanzari de aproximativ 9,1 miliarde euro, informeaza Reuters.

Fuziunea celor doua companii, nelistate la bursa, detinute de fermieri din industria laptelui, va duce numarul angajatilor la 22.000 de oameni, iar numarul facilitatilor de productie si distributie la 100 de unitati.

Noua companie, denumita FrieslandCampina, va putea reactiona mai usor la eovlutiile pietei, devenind a treia sau a patra companie din lume, ca cifra de vanzari, dupa Nestle si Danone.

Friesland Romania este liderul pietei locale a lactatelor avand 15.000 de furnizori de materie prima, cu mult peste cei 9.000 de fermieri de la care isi achizitioneaza materia prima in Olanda. Mai mult, cel mai mare furnizor de lapte al Friesland Romania asigura doar 3% din necesarul de lapte al companiei pentru piata locala, in timp ce in Olanda cei peste 9.000 de fermieri sunt membrii organizatiei Zuivelcoperatie Friesland Foods, asigurand peste 75% din cantitatea de materie prima procesata anual de companie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO