Prima pagina

Goana dupa piese auto continua: investitie de 80 mil. euro la Cluj

Goana dupa piese auto continua: investitie de 80 mil. euro la Cluj
04.06.2004, 00:00 33


Piata romaneasca continua sa isi confirme statutul de "Sillicon Valey" al producatorilor de piese auto. Dupa investitii in domeniu care au depasit deja 500 de milioane de euro, grupul german Ruwel ridica pariul grupurilor straine de piese auto pe Romania cu inca 80 de milioane de euro.


Compania a anuntat ca va investi banii pentru producerea de circuite integrate de inalta tehnologie la Cluj, in cadrul Parcului Tehnologic.


Romania va fi astfel a treia locatie pentru productie din lume pentru concernul german, care in 2002 a inregistrat vanzari de 170 milioane de euro din productia de placi pentru circuite integrate.


Presedintele Consiliului de Administratie al firmei Ruwel, Wilfried Sehner, a declarat, ca investitia, prima din parcul industrial clujean, va crea peste 600 de locuri de munca, suprafata atribuita firmei urmand sa fie de 60.000 mp.


"Vom aduce la Cluj doua linii de productie, pentru placile de baza standard si pentru placile de baza cu tehnologia "thick copper", a declarat in exclusivitate pentru Ziarul Financiar, editie de Transilvania, presedintele Ruwel.


Investitia se va finaliza prin realizarea unei hale pentru placi integrate destinate industriei auto.


Sehner a mai declarat ca in acest moment compania germana mai asteapta doar aprobarea refinantarii proiectului de catre Banca Europeana pentru Investitii (BEI), care va acoperi 75% din costuri. In cateva luni, a estimat presedintele Ruwel, vor fi demarate lucrarile de constructie a halei, care vor dura aproximativ un an.


Ruwel AG este primul producator de profil din Germania si al doilea din Europa, avand fabrici deschise in Germania si Danemarca.


In ultimii ani, Romania a atras, datorita fortei de munca ieftine si calificarii bune a personalului, un numar ridicat de producatori de piese si componente auto din vest. Aproape 20 de companii europene, americane si japoneze au investestit pana in prezent peste 500 de milioane de euro in deschiderea de filiale sau sectii de productie in Romania.


Printre acestea se numara Ina Sheffler, Lisa Draxelmeyer, Valeo, BOS Automotive, Sumitomo sau Leoni.


Ruwel are 1.400 de angajati la nivel international, iar dupa finalizarea investitiei mai mult de o treime din acestia vor fi in Romania.


Pe langa activitatea de productie, firma germana va dezvolta si o componenenta de cercetare. In urmatorul an aici va fi deschis un centru de cercetare pentru atragerea tinerilor in domeniul produselor electrotehnice.


Investitorul german a anuntat ca un element important in luarea acestei decizii este gradul inalt de calificare al studentilor clujeni.


Ruwel va colabora cu Universitatea Tehnica din Cluj pentru ca o parte din cei 60.000 de absolventi sa beneficieze de locurile de munca deshise aici. Initial firma germana va angaja 150 de tineri specialisti cu studii superioare.


Potrivit lui Wilfried Sehner, parcul Tetarom din Cluj-Napoca a fost ales pentru derularea acestei investitii datorita infrastructurii sale. "Aici exista un aeroport international, avem o legatura terestra buna cu Ungaria. A existat si o sustinere importanta din partea autoritatilor judetene, dar a contat si infrastructura parcului industrial", a precizat Sehner.


Directorul Tetarom, Viorel Gavrea, a afirmat pentru Ziarul Financiar, editia de Transilvania ca "venirea celor de la Ruwel va fi un semnal catre alte companii ca in Cluj se pot face investitii in bune conditii".


Parcul Industrial, infiintat de Consiliul Judetean Cluj, are o suprafata totala de 20 de hectare si a fost initiat in 2000 printr-o investitie totala de11,5 milioane euro (5.5 mil. euro proiect Phare, 3,5 mil. de euro fonduri europene, 1,5 resurse guvernamentale si 1 mil. Euro fonduri judetene). Cele 27 de hectare disponibile sunt oferite in sistem "greenfield", cu toate utilitatile la dispozitia investitorilor.


Ruwel-Werke a fost infiintat in 1945 de catre Fritz Stahl, producand capacitori. In 1956 Ruwel a fost prima companie europeana care a produs placi pentru circuite integrate.


In 1993, compania a fost cumparata de catre investitorul german Bernd Zevers, prin holdingul EU-CO Gmbh devenind unul dintre cei mai importanti producatori mondiali de placi pentru circuitele integrate. transilvania@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO