Prima pagina

Guvernul merge mai departe cu autostrada Bechtel

29.07.2005, 20:03 14

Lucrarile la autostrada Brasov - Cluj - Bors, cunoscuta si sub numele de autostrada Bechtel, vor putea fi continuate dupa ce guvernul a hotarat sa contracteze un credit extern.

Autoritatile au avut nevoie de sase luni de zile pentru a realiza ca nu pot schimba contractul incheiat de guvernul Nastase cu firma americana Bechtel, desi inca din campania electorala amenintau chiar cu rezilierea contractului. Singurul rezultat practic al declaratiilor belicoase la adresa americanilor a fost blocarea lucrarilor la austostrada si implicit intarzierea proiectului, care este in cele din urma reluat.

Banii vor fi asigurati de Ministerul Finantelor, care va imprumuta in nume propriu 100 de milioane de euro de la Raiffeisen Zentralbank Osterreich si Calyon Corporate and Investment Bank.

Creditul are scadenta la 12 ani, dintre care 4 ani reprezinta perioada de gratie. Ratele de rambursare a imprumului sunt egale si se platesc semestrial, prima rata urmand sa fie achitata la 4 ani de la data intrarii in efectivitate a acordului de imprumut.

Fara a da detalii, guvernul a informat ca imprumutul va avea o rata a dobanzii variabila, ceea ce afecteaza transparenta tranzactiei.

Rambursarea creditului extern de 100 mil. euro, precum si plata primelor de asigurare, a dobanzilor, a comisioanelor si a altor costuri aferente se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie.

Reprezentantii companiei Bechtel s-au declarat incantati de decizia Executivului. "Contractarea creditului este o veste foarte buna pentru noi, deoarece acum avem certitudinea ca lucrarile la autostrada Transilvania vor continua. Sigur ca va mai dura ceva timp pana ce banii vor ajunge la noi, dar semnalele sunt pozitive", a declarat pentru ZF Transilvania Bogdan Zgarcitu, directorul de comunicare al companiei.

Lucrarile la autostrada Transilvania au inceput anul trecut, in baza unui contract in valoare de 2,2 miliarde de euro, dar au fost incetinite in primavara acestui an, deoarece Guvernul nu si-a respectat obligatiile financiare catre compania americana.

In lipsa finantarii reprezentantii Bechtel au fost nevoiti sa disponibilizeze peste 500 de muncitori romani si 160 straini. In plus, mai multe firme subcontractoare au pierdut contracte de zeci de milioane de euro din cauza sistarii lucrarilor.

"Noi am stabilit un buget necesar pentru acest an, care se cifreaza la aproximativ 213 milioane de euro, dar neprimind banii de la guvern, am hotarat sistarea lucrarilor pe cele doua tronsoane", a mai declarat Bogdan Zgarcitu. El a adaugat ca imprumutul extern pe care Executivul il va contracta va acoperi doar o parte din suma necesara continuarii lucrarilor.

Aceasta este cea de-a doua masura legata de autostrada Transilvania pe care o iau autoritatile dupa ce saptamana trecuta au decis alocarea a 65,34 mil. lei noi (aproape 18 mil. euro) pentru plata unor despagubiri pentru noile suprafete expropriate.

Autostrada - care va trece pe langa Brasov, Targu-Mures, Cluj-Napoca si Oradea - va avea o lungime de 415 kilometri.

Se estimeaza ca autostrada va avea 300 de poduri in lungime de 41 de kilometri, 73 de pasaje peste carosabil si 19 noduri rutiere. Proiectul ar fi urmat sa fie realizat pana in 2012. transilvania@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO