E in firea lucrurilor. Esti un regizor cu un singur film la activ, apreciat, vizionat, cu succes de casa. Toata lumea te intreaba prieteneste la ce lucrezi acum, de ce stai atat de mult pentru al doilea proiect (au trecut cinci ani de la "Occident"), ce surprize ai sa mai faci. Si apoi vine Palme d'Or-ul, iar diferenta de perceptie sare in ochi.
La conferinta de presa organizata imediat dupa revenirea in tara a lui Cristian Mungiu, regizorul semana cu un corp ceresc in jurul caruia gravita intreaga multime de jurnalisti, critici si fotografi stransi la Institutul Francez pentru a afla "cum a fost", "ce-ai simtit", "ce ti-au zis".
O notorietate perfect meritata, scoasa in evidenta de avalansa de flash-uri in momentul cand Mungiu a ridicat trofeul.
Ce reprezinta acesta? Fascinatie. Asezat pe scena, pe un pupitru, trofeul te invita sa-l cercetezi, sa-i racai usurel suprafata neteda de cristal, sa numeri frunzele (sunt 19!) bijuteriei create de casa Chopard, totul ca sa poti urla: "Este!" Era, iar faptul ca afisul de sub trofeu era sustinut in pozitie verticala de greutatea a doua sticle de apa plata nu arata decat cat de greu se face film in Romania si, prin urmare, ca reusita lui Cristian Mungiu merita cu atat mai mult aprecierea tuturor.
Si, cum nu exista apreciere mai mare decat un consistent numar de spectatori in salile de cinema la orele cand se proiecteaza "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", Cristian Mungiu are sperante mari in ceea ce priveste succesul filmului sau la publicul din Romania: "N-am nicio indoiala, tinand cont de reactiile de pana acum, ca spectatorilor romani le va placea filmul. Ma astept sa vina multa lume la cinematograf, dar in Romania nu se poate vorbi de un real succes de casa", a declarat regizorul.
Cine stie, poate ca primele saptamani ale lui septembrie, perioada cand se va lansa 432 la Bucuresti, va contrazice asteptarile rezervate ale lui Mungiu.
In orice caz, 432 merita cu varf si indesat sa fie vizionat de mai multi spectatori decat "Occident", care, cu cei aproape 50.000 de spectatori in 2002, a fost al treilea film ca succes de box-office, dupa "Garcea si oltenii" (250.000 de bilete vandute) si "Filantropica" (112.000 de bilete).
Cu toate acestea, spre comparatie, frumosul si nesfarsitul "California Dreamin'" al lui Cristian Nemescu, desi lansat imediat dupa iuresul mediatic iscat de succesul de la Cannes, n-a reusit sa stranga decat 15.000 de spectatori in cinematografe, chiar daca peste hotare interesul cinefililor este simtitor mai mare.
In ceea ce priveste viitorul, Cristian Mungiu inca nu stie asupra carui proiect isi va concentra atentia. Cand am comentat ca 432 cu siguranta va marca sfarsitul seriei de filme romanesti inspirate de perioada comunista sau de Revolutie, regizorul m-a contrazis: "N-am nicio idee despre ce voi face mai departe. Poate ca va fi un subiect contemporan, poate nu. Insa n-am nicio indoiala ca vor mai face filme despre anii de dinainte de '89", a declarat Mungiu, care este hotarat sa-si termine seria de "Amintiri din Epoca de Aur".
Cu toate acestea, ceilalti regizori din Romania par ca vor sa se desprinda de comunism si/sau perioada de tranzitie, concentrandu-se pe subiecte contemporane sau chiar de epoca.
Odata cu 432, in cinematografe se vor mai lansa "Restul e tacere", al lui Nae Caranfil, si "Ingerul necesar", debutul in lungmetraj al regizorului Gheorghe Preda.
Nici ca se puteau gasi subiecte mai diferite.
Caranfil se inspira din istoria primului lungmetraj romanesc, "Independenta Romaniei", pe care am avut ocazia sa-l vad la TIFF 2007. Cel mai scump film facut vreodata in Romania (aproximativ 2,5 milioane de euro), cu o perioada de gestatie de peste 20 de ani, "Restul e tacere" va castiga cu siguranta simpatia privitorilor sai, desi regizorul se indeparteaza de stilul cald-ironic din "E pericoloso sporgersi", "Asfalt Tango" sau celebrul "Filantropica".
Primit foarte bine la Cluj, de un public de o bunavointa si un entuziasm extreme, "Restul e tacere" impresioneaza prin ambitie, mijloace si magie, desi povestea este pe alocuri neconvingatoare. Cu siguranta un film de bifat in septembrie, alaturi de farsa absurdo-claustrofoba a lui Gheorghe Preda, "Ingerul necesar".
Cel mai neromanesc film romanesc facut vreodata, cu o scenografie impecabila (ii apartine regizorului) si tehnica hiperlucrata, neincadrabilul "Inger" se incadreaza la capitolul "bizarerii cinematografice" datorita subiectului (o compozitoare primeste costisitoare cadouri de la un necunoscut, ceea ce subliniaza doar ca acesta o supravegheaza atent, pana cand femeia se razvrateste impotriva statutului de subiect adulat de la distanta) si a solutiilor scenaristice care trimit la Michael Haneke sau David Lynch.
Interpretarea retinut-autista a actorilor subliniaza izul aseptic, de imaculat sanatoriu, specific filmului.
Tot aceste doua filme, alaturi de 432, sunt graitoare cu privire la un dezechilibru din filmul romanesc contemporan: sufera de o asimetrie sexuala evidenta, cu pelicule intotdeauna concentrate pe unul dintre sexe, celalalt avand prezente pasagere, adesea chiar nocive.
Astfel, 432 se concentreaza pe relatia dintre Otilia si Gabita, Restul e tacere aproape exclusiv pe multiplele personaje (toate masculine) implicate in productia "Independentei", "Ingerul necesar" o are in prim-plan pe Ana, admiratorul-supraveghetor fiind aproape inexistent si asa mai departe.
Nici anii anteriori nu fac exceptie: "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" este despre Eva, "Ryna" despre Ryna, in "A fost sau n-a fost?" n-a fost niciun personaj principal feminin (altfel probabil ca filmul lui Porumboiu ar fi castigat probabil si aceasta sectiune a premiilor Gopo, pe langa cele de cel mai bun film, regizor, scenariu si actor principal), iar "Hartia va fi albastra" musteste de testosteron. Iar despre "Legaturi bolnavicioase" nu mai trebuie comentat nimic...
Se va schimba ceva in cinematograful romanesc? Cat se poate de clar. Pana voi pierde pariul cu Cristian Mungiu cu privire la fascinatia pre-'89 a regizorilor de la noi, sa vedem cam cu ce se ocupa acestia in prezent.
Catalin Mitulescu strange bani si definitiveaza scenariul la "Un balon in forma de inima", povestea iubirii a unui orfan de 17 ani, Anechitoaia, pentru Veli, o fata un pic mai mare decat el, relatie pusa la incercare cand baiatul este banuit ca ar fi ucis un batran.
Totul in decorul pestrit al imprejurimilor Constantei gastilor de hoti, deci un decor la fel de masculin, contrabalansat probabil de o Veli foarte puternica, ce ar putea s-o readuca pe Dorotheea Petre pe marile ecrane. In orice caz, subiect contemporan.
Radu Muntean face "30 si ceva", un film cu care promite o schimbare de subiect si de stil. Se pare ca ar fi un fel de teenage movie cu oameni trecuti de 30 de ani, care nu sunt in stare sa (sau prefera sa nu) se sincronizeze cu asteptarile pe care le au ceilalti de la ei, alegand sa "inghete" intr-o amuzanta imaturitate. Subiect contemporan.
Catalin Porumboiu, foarte secretos si superstitios, nu vrea sa sufle o vorba despre scenariul pe care-l scrie, dar promite si el o schimbare de stil. Cu siguranta subiect contemporan.
Cristi Puiu scrie singur un scenariu, dupa scandalul CNC de anul trecut, cand a fost acuzat ca nu e in stare sa vina cu un subiect nou, fara a fi ajutat de poate cel mai cunoscut scenarist din Romania, Razvan Radulescu (autor sau coautor al "Marfa si banii", "Moartea domnului Lazarescu", "Hirtia va fi albastra" si regizor al unui film asteptat in 2008, "Felicia, inainte de toate"). La fel de secretos, Puiu n-a dezvaluit decat ca noul subiect are legatura cu o poveste de adulter. Ma indoiesc ca o va arunca intr-un decor comunist.
In sfarsit, e de amintit si primul lungmetraj al lui Radu Jude, regizorul celui mai premiat scurtmetraj romanesc din ultima vreme, "Lampa cu caciula".
El spera sa obtina sprijin CNC pentru "Cea mai fericita fata din lume", un film inspirat de o intamplare adevarata: Delia, o tanara de 18 ani dintr-un orasel de provincie, este norocoasa castigatoare a unei campanii organizate de un producator de bauturi racoritoare.
Premiul? O masina scumpa, care va dezbina familia pornita in calatorie spre Bucuresti: fata vrea s-o pastreze, pe cand parintii vor s-o vanda pentru a-si deschide o mica afacere.
Tragicomedie despre oameni obisnuiti confruntati cu circumstante neobisnuite, "Cea mai fericita fata din lume" are toate sansele sa devina unul dintre cele mai luminoase si amuzante filme romanesti ale anului viitor.
Iata asadar cinci proiecte care au toate sansele sa apara in 2008 in Romania si sa satisfaca acea onoranta cerere a jurnalistilor francezi, "Romania este o tara care are nevoie sa se povesteasca".
Iata ca acum sunt tot mai multe voci si din ce in ce mai bune.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
