Prima pagina

Membru deplin NATO, astept investitori

30.03.2004, 00:00 14



Romania se poate considera, de astazi, membru deplin al Organizatiei Tratatului Nord-Atlantic. Pana la ceremonia oficiala de la 2 aprilie, de la Bruxelles, cand vor fi arborate la sediul NATO drapelele celor sapte state foste comniste care se alatura Pactului, s-a consumat, aseara, si ultimul act al ceremonialului care a marcat cea de-a cincea largire a NATO. Presedintele George W Bush i-a invitat aseara pe prim-ministrii si pe ministrii de externe ai celor sapte state care ridica la 26, de-acum, numarul tarilor care fac parte din NATO. Tratatele de aderare au fost ratificate de toate tarile membre, astfel ca invitatia din noiembrie 2002 de la Praga devine, de astazi, o stare de fapt.



Intrarea Romaniei in NATO inseamna securitate, prosperitate, aici incape si multa diplomatie, precum si beneficii economice, dar si costuri, unele dintre ele masurate in bani cash, in tehnologie si chiar in mentalitate.



Romania intra in NATO intr-un moment in care relatiile dintre tarile membre s-au tensionat. Daca in urma cu cinci ani rolul NATO nu prea mai era intrezarit de cei mai multi dintre analisti, de vreme ce disparuse inamicul reprezentat de tarile comuniste si de Rusia, 11 septebrie i-a oferit Pactului o noua ratiune de a exista - razboiul antiterorist. Ce a urmat dupa aceea a fost si o verificare a coalitiei nord-atlantice. Dincolo de orice razvratire a vreuneia dintre tarile Europei occidentale, de orice definire a politicii de securitate dupa sustinerea sau contrabalansarea politicii americane, de orice pilon pro sau antiamerican in Europa, in NATO se regasesc tote aceste curente.



Interventia de anul trecut din Irak a fost momentul in care taile membre s-au despartit in modul in care au privit strategia de securitate. Au fost, in 2003, mai multe ocazii in care s-a demonstrat ca exista mai multe tabere. Primul dintre ele a fost blocarea de catre Franta, Germania si Belgia a sprijinului propus de americani in favoarea Turciei, in cazul in care ar fi fost atacata de Irak-ul lui Saddam Hussein. A urmat, apoi, momentul octombrie 2003, cand americanii s-au opus initiativei franco-germane de a instala un cartier general (militar, evident) european independent - SUA au spus ca viitorul NATO este amenintat.



In acest echilibru destul de fragil, care pare sa devina si mai vulnerabil pe zi ce trece (spargerea frontului de catre spanioli, amenintarea stangii italiene ca ar face acelasi lucru daca ar veni la putere) a aparut cartelul fostelor tari comuniste, unele dintre ele membre deja ale NATO, altele pe cale de a deveni, tari care s-au aliniat in tabara proamericana sau, altfel spus (sintagma a aparut tot anul trecut) "Noua Europa".



Romania intra in NATO ca facand parte din asa-numitul grup al tarilor care odata au facut parte din Tratatul de la Varsovia, care mai au nevoie de bani pentru a ajunge la standardele aliantei si, in acelasi timp, sunt de partea americanilor. Este nevoie de multa diplomatie pentru a mentine relatii bune si cu asa-numitele tari ale vechii Europe, influente in Uniunea Europeana, care vor vota daca Romania va deveni membru al counitatii europene, un alt vis postdecembrist al cetatenilor acestei tari.





Ce ne aduce integrarea



Un avantaj, vazut de mai toata lumea, este instalarea unor baze americane pe teritoriul Romaniei, asa cum ar putea aparea si in Bulgaria sau Polonia. Ceea ce in urma cu o jumatate de an parea doar un zvon, pare sa se concretizeze de la o zi la alta. In noua strategie a aliantei, care vorbeste despre trupe mai mici si mai flexibile - capabile sa trimita 200.000 de militari in orice colt al lumii in mai putin de o saptamana, este foarte posibil ca si Romania sa aiba, pe o harta, un stegulet care desemneaza bazele militare. Asta nu inseamna ca vor veni aici peste 100.000 de militari NATO, ci mai putini, in acord cu noua strategie. Vor fi create locuri de munca, pentru toti acei care vor fi angajati ca personal auxiliar. Pentru asta insa este nevoie de o infrastructura capabila, de pilda, sa suporte armamentul greu, avioanele si tancurile aliantei. Sa ne amintim numai de avantajele stationarii de numai cateva luni a americanilor in timpul invaziei din Irak --o scoala renovata, cu un corp nou, un segment de sosea construit de americani, pe banii lor, clienti pentru hotelurile de pe litoral.



Un alt avantaj este cel care a putut fi simtit si pana acum de unele dintre firmele romanesti - parte a parteneriatului cu NATO. Astfel, o firma de confectii din Deva, Confex Matex, a livrat aliatilor costume militare - o lta, din Oradea, a facut bocanci, Camping, din Urziceni, a avut comenzi de corturi. Iar acesta e dor inceputul. Si in domeniul tehnologiei sunt avantaje - sunt peste 90 de MIG-uri care au fost modernizate dupa model NATO, cu compania israeliana Elbit - un contract care ne costa pe noi 500 mil.$. Mai trebuie sa modernizam elicoptere, cateva zeci si s-ar putea sa fie vorba de un contract cu Marina americana. Avem un joint-venture cu Eurocopter la Ghimbav. Lockheed Martin, gigantul american si liderul in tehnologia militara, este interesat de contracte in Romania. Exista si un contract, controversat, privind fregate britanice resapate, dar care ar putea insemna alte contracte cu BAE Systems.



Toti cei sapte membri noi ai NATO trebuie sa cheltuiasca, in total, 4 miliarde de dolari pentru a atinge standardele militare ale aliantei - din aceasta suma, Romaniei ii revine circa 1,4 mld $. Si celelalte tari, care au fost invitate mai devreme in NATO - Cehia, Ungaria si Polonia - sunt supuse acelorasi rigori. Polonia cumpara 48 de avioane cu un efort bugetar de 3,5 miliarde de dolari. Primeste de la NATO finantare de 470 milioane de dolari.





Securitate si incredere



Prin intrarea in NATO, granitele din timpul Cortinei de Fier se trag mai spre Est. Moldova si Ucraina sunt doua dintre tarile care vor delimita hotarele aliantei. Ele sunt mai aproape de Rusia, tara care nu este membru al NATO, dar are un parteneriat special cu alianta si este consultata in privinta deciziilor. Rusia continua sa spuna ca largirea NATO de acum reprezinta o amenintare (acesta este cuvantul folosit de fostul ministru de externe rus) la adresa sa. Rusia are o nclava, Kaliningrad, care este inconjurata, de-acum, de tari NATO, adica micutele tari baltice, care vor beneficia, de azi inainte, de integritatea, de pilda, a spatiului aerian. Paza va fi asigurata de avioane speciale, care vor fi asigurate, pentru inceput, de Marea Britanie, Danemarca, Norvegia si Belgia.



Stabilitate inseamna si incredere. Intre partenerii aliantei. De aceea, un punct important este calitatea oamenilor care au acces la informatiile strategice ale aliantei. Cu alte cuvinte, fostii ofiteri care au lucrat ani de zile impotriva membrilor occidentali ai NATO, in timpul Razboiului Rece, trebuie sa-si reseteze mintile. In limbaj oficial, asta inseamna curatarea serviciilor secrete de fostii securisti - pe de o parte a celor care au spionat Occidentul, pe de alta, cei care au constituit mana cea lunga a Politiei Politice comuniste, care a mutilat destine. In Romania, oficialii au dat asigurari ca s-a facut aceasta curatenie, totul insa s-a petrecut netransparent. Au existat speculatii potrivit carora oameni cunoscuti pentru trecutul lor securist au fost indepartati pentru ca nu prezentau incredere ca si-au "resetat" mintile - cum ar fi cazul retragerii prim-adjunctului SRI, gen Iancu, al consilierului primului ministru, gen. Silinescu, a sefului serviciului secret al Ministerului Justitiei, Marian Ureche. Nu au existat insa declaratii oficiale care sa ateste aceste supozitii. In Bulgaria si in Slovacia, chestiunea s-a dezbatut public. Astfel, cel pe care premierul Simeon de Saxa-Coburg il chemase sa-i fie consilier pe probleme de securitate a fost indepartat la solicitarea NATO. Era general, il chema Brigo Asparukov si slujise 25 de ani serviciile secrete bulgare ale comunistilor, prea legate de KGB. Tot la presiuni, a fost schimbat si seful agentiei de securitate a Slovaciei, Jan Mojzis, tot fost comunist.



La noi, legile care asigura siguranta informatiilor care intra pe circuitul NATO exista, s-au creat si institutii in acest sens - totul este ca ele sa fie aplicate si ca oamenii care ating astfel de informatii sa starneasca, in randul aliatilor, incredere, si nu suspiciune. Societatea civila din Romania a asteptat ca, odata cu intrarea in NATO, dosarele si mecanismele de opresiune ale Politiei Politice comuniste sa fie deconspirate - un instrument ar fi fost deschiderea arhivei securitatii, raspandita acum in custodia mai multor ministere si servicii secrete, afalata in cea mai mare parte la SRI. Din pacate, ocazia a fost ratata. La intrarea in NATO. Poate ca, membru al aliantei fiind, deprinzand mai direct mentalitatile occidentale, si trecutul sumbru al securitatii va fi devoalat. Astfel, istoria va fi intreaga - intrarea in NATO va insemna despartirea definitiva de comunism si de atrocitatile lui.
adelina.radulescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels