Prima pagina

O divizie a Deutsche Bank cumpara active imobiliare in nordul Capitalei pentru 340 mil. euro

23.05.2008, 15:13 20

Cea mai mare banca germana, Deutsche Bank, a intrat prin divizia imobiliara RREEF pe piata de real estate din Romania dupa ce a achizitionat 3 proiecte imobiliare din nordul Capitalei, pentru 340 de milioane de euro, au anuntat astazi casele de avocatura care au intermediat tranzactia, respectiv Biris Goran, de partea vanzatorului, si Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), pentru cumparator.
RREEF, este detinuta de RREEF Alternative Investments, parte a diviziei de asset management a Deutsche Bank.
Vanzatorul este un investitor grec, reprezentat in Romania de Ioannis Papalekas.
"Este o tranzactie de referinta pentru piata romaneasca, cea mai mare si probabil cea mai complexa tranzactie imobiliara finalizata pana acum in Romania. A fost o tranzactie complexa, care pe langa componenta de real estate a implicat M&A, corporate, finance si aspecte fiscale." a declarat Gabriel Biris, partener, coordonatorul echipei Biris Goran implicate in aceasta tranzactie.
"Proiectul a marcat un record pe piata imobiliara romaneasca, insa si din perspectiva juridica a fost unul extrem de complex, presupunand o coordonare riguroasa a multor detalii si specializari juridice (...)", a declarat Francisc Peli, partener NNDKP.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO