Prima pagina

Piata PC-urilor s-a dublat. Brandurile straine sunt pe primul loc

22.11.2005, 20:20 15

Numarul de computere (PC-uri, laptopuri si servere) vandute in Romania s-a dublat (plus 93,7%) in trimestrul trei al acestui an fata de perioada similara a anului trecut, releva un studiu realizat de compania americana de cercetare IDC. Ca valoare, volumul vanzarilor a inregistrat un salt de 77,7 %.

Computerele de tip desktop continua sa detina majoritatea in structura pietei ca valoare (69,7%) si ca numar de unitati ( 84,1%).

Desi computerele mobile (notebook) au o cota de piata de numai 13%, vanzarile au crescut cu 111% fata de anul trecut (unitati), respectiv cu 65% (valoare). Aceasta crestere este in concordanta cu tendinta mondiala de trecere de la calculatoarele fixe, de birou, la cele mobile, odata cu raspandirea tehnologiilor de conectare la Internet fara fir.

Studiul IDC releva modificari in topul principalilor producatori. Surse din piata afirma ca acestea sunt intr-o oarecare masura rezultatul introducerii unor verificari ale declaratiilor producatorilor privind vanzarile, verificari bazate pe date oferite de companii furnizoare de software si hardware.

Primele doua pozitii pe piata autohtona sunt ocupate de branduri straine, HP si Lenovo ( grupul chinez care a cumparat productia de PC-uri de la IBM). Pe locul trei se situeaza Flamingo. Pozitiile patru si cinci sunt diferentiate in functie de numarul de unitati vandute (K-Tech si Complet Electro Serv- divizie a grupului Altex) si de valoarea vanzarilor ( Fujitsu Siemens si K-Tech).

"Ierarhia principalilor distribuitori a fost marcata de livrarea in aceasta perioada a 24.000 de computere de catre Ministerul Educatiei si de sistemul de vouchere pentru achizitionarea de calculatoare de catre tineri. Remarcam totodata o crestere accentuata a brandului de notebook-uri Acer, datorita unei promovari agresive, nu numai in Romania, ci si in Europa", a declarat Ziarului Financiar Laurentiu Popescu, director IDC Romania.

Si anul viitor sunt asteptate cresteri semnificative pe piata computerelor, dat fiind faptul ca "in Romania la 20 de persoane revine un singur calculator", a mai spus Popescu. victor@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO