Prima pagina

Privatizarea si majorarea tarifelor aduc la Electrica un profit de 200 mil. euro

20.07.2005, 19:45 9

Compania Electrica SA ar putea inregistra in acest un profit net in jurul valorii de 200 milioane de euro, valoare record pentru oricare dintre societatile aflate in portofoliul statului.

Pana acum, doar Banca Comerciala Romana (BCR) a inregistrat un profit net de 215 milioane euro, anul trecut.

Electrica a inregistrat pierderi in primii trei ani de activitate, anul trecut reusind insa sa obtina pentru prima oara un profit net de circa 80 milioane euro (3.214 mld. lei vechi). Compania a fost aproape de a inregistra profit si in 2003, insa constituirea de provizioane de depreciere a activelor ca urmare a reevaluarii si provizioane pentru deprecierea creantelor ale clientilor alaturi de alti factori au dus la un minus de 179 mil. euro.

Realizarea unui castig record in 2005 ar proveni, pe de o parte, din vanzarea unor filiale ale Electrica, iar pe de alta parte din activitatea de baza, unde compania are deja un rezultat net in jurul valorii de 100 mil. lei noi (27,7 mil. euro) dupa primele sase luni ale anului, afirma surse din cadrul companiei.

Electrica a vandut deja pachete de 24,62% din actiunile Electrica Banat si Electrica Dobrogea catre grupul italian de utilitati Enel pentru aproximativ 35 milioane de euro, tranzactia fiind incheiata in primavara acestui an. In plus, Electrica ar urma sa mai incaseze inca aproximativ 15 milioane de euro din ajustarea pretului de cumparare in cazul celor doua filiale vandute catre Enel.

Pe de alta parte, societatea de distributie si furnizare a electricitatii a semnat contractele de privatizare pentru filialele Oltenia si Moldova cu compania ceha CEZ, respectiv cu concernul german E.ON. Electrica va incasa astfel la incheierea celor doua tranzactii, in toamna acestui an, inca 78 milioane euro, la care se vor adauga alte sume de ordinul milioanelor de euro rezultate din ajustarea pretului de cumparare.

"Sumele respective sunt venituri impozabile, dar vor sustine puternic profitul consolidat al Electrica. In urma majorarilor de tarife la energia electrica, acestea acopera pentru prima oara costurile societatii, facand ca si activitatea de baza sa fie profitabila", afirma sursele citate. Castigul ce va fi obtinut de Electrica ar putea fi folosit la acoperirea pierderilor istorice ale societatii, inregistrate in anii anteriori, care se cifrau la circa 170 milioane euro (6.000 mld. lei vechi) la finele anului trecut. Pe de alta parte, compania va putea sa micsoreze gradul de indatorare pe care il are in prezent fata de furnizorii sai - producatori de energie electrica.

Statul detine prin intermediul Ministerului Economiei si Comertului 100% din actiunile Electrica SA.

Electrica a realizat pana acum o cifra de afaceri de pana la 2 mld. euro pe an, rivalizand din acest punct de vedere cu compania petroliera Petrom. adrian.mirsanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24