Prima pagina

Renault continua planul de investitii in Romania cu inca 200 mil. euro in 2009

29.08.2008, 19:24 22

Christian Esteve, directorul general Renault pentru regiunea Euromed, care cuprinde tarile din Europa de Est si nordul Africii, spune ca grupul francez, unul dintre cei mai mari constructori auto la nivel mondial, va investi in 2009 alte 200 de milioane de euro. "Renault va realiza investitii totale de 300 de milioane de euro in 2008 si 200 mil. euro in 2009 in centrul Renault Technologie Roumanie de la Titu, in uzina de automobile care anul viitor va atinge o capacitate maxima de 400.000 de autovehicule, dar si in noua uzina Renault Mecanique Roumanie de la Mioveni", a declarat Esteve intr-un interviu acordat ZF la Moscova. Planul grupului Renault anuntat odata cu inaugurarea noii fabrici de cutii de viteze de pe platforma de la Mioveni include investitii totale de 600 de milioane de euro in urmatorii trei ani.
Investitiile in cadrul uzinei de la Mioveni vor viza in primul rand cresterea capacitatii de productie a acesteia si nu cresterea numarului de roboti de pe linia de asamblare.
"Atat timp cat vom putea angaja personal roman care sa implice costuri mai scazute decat mentenanta robotilor vom mentine aceasta strategie", a spus Christian Esteve.
In conditiile in care in 2008 capacitatea de productie a uzinei de la Mioveni a ajuns la 350.000 de autovehicule, iar in 2009 aceasta va creste la 400.000 de masini - dintre care 75% vor fi destinate exportului, Renault ia in calcul extinderea chiar si peste aceasta valoare. "Dupa 2009 cand uzina Dacia va atinge o capacitate maxima de 400.000 de unitati, vom vedea daca vom majora nivelul peste aceasta valoare", a spus Esteve, care a detinut functia de director general al Automobile Dacia in intervalul 2002-2003.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO