Prima pagina

Romanilor le place tot mai mult n aer

29.07.2004, 00:00 15

Valoarea vanzarilor de bilete de avion prin intermediul agentiilor de turism a crescut cu 22,16% pe primul semestru la 90,8 milioane de euro, a anuntat biroul IATA din Romania, organismul care monitorizeaza zborurile civile de pe teritoriul Romaniei.
La nceputul anului, IATA prevedea o crestere de circa 10% pentru acest an.
"Bilantul pentru primul semestru a fost peste asteptari si daca ritmul se va mentine, pe ntregul an valoarea totala a biletelor vandute va ajunge la pragul de 200 de milioane de euro", a declarat Denisa Sanda Maria, directoarea IATA Romania.
Aceasta valoare include numai biletele de avion vandute prin intermediul agentiilor de turism, care reprezinta n jur de 80% din totalul pietei. Restul sunt vanzarile realizate direct de catre companiile aeriene, sau prin intermediul internetului. De asemenea, sumele includ si vanzarile de bilete din Republica Moldova, dar care reprezinta sub 2% din total.
"Cresterea cererii se datoreaza intensificarii relatiilor economice si turistice ale Romaniei cu exteriorul, pe fondul apropierii momentului aderarii Romaniei la Uniunea Europeana", sustine reprezentantul IATA Romania.
Un alt motiv este revenirea traficului aerian dupa o perioada de criza cauzata de razboiul din Irak, epidemia de SARS si atentatele teroriste din ultimii ani.
Si la nivel international, traficul aerian a crescut cu 19,4% n primele cinci luni ale anului, arata ultimul raport publicat de  Asociatia Internationala de Transport Aerian (IATA).
"Activitatea noastra de ticketing (vanzari de bilete de avion - n. red) a crescut cu circa 20% pe primele sase luni ale acestui an. In volum, cea mai mare pondere o au, biletele la clasa economic, dar sunt si companii multinationale care fac rezervari la clasa business. Oamenii au nceput sa circule tot mai mult, fie n interes de afaceri, fie n scopuri turistice", a declarat Nicolae Demetriade, presedintele agentiei de turism Happy Tours din Bucuresti.
Agentia a avut anul trecut afaceri de 20 de milioane de euro, din care ticketingul a reprezentat n jur de 70%.
"Nu am nca datele exacte pentru primul semestru, dar activitatea de ticketing a crescut cu siguranta cu peste 15%. Pentru tot anul ne-am propus sa vindem bilete de avion n valoare de 4-4,5 milioane de euro. Oricum, noi ne-am dezvoltat si extensiv n sensul ca am mai deschis agentii n tara. Zilele acestea agentia de la Sibiu obtine acreditatea IATA, de a vinde si bilete de avion", a declarat Alin Burcea, presedintele agentiei de turism Paralela 45 din Bucuresti.
In Romania, sunt la ora actuala circa 180 de agentii acreditate IATA - care au dreptul sa vanda bilete de avion.
Cele mai frecventate destinatii raman cele din Uniunea Europeana, pe primele locuri situandu-se n continuare Parisul si Madridul.
Anul trecut volumul total de bilete de avion vandut de agentiile de turism a fost de peste 400.000, reprezentand 165 de milioane de euro, n crestere cu 21% fata de 2002. Tot anul trecut, din 1 noiembie, euro a devenit moneda de referinta n industria aeriana, dupa ce pana la acea data, moneda de referinta era dolarul.
Sanda a mai spus ca exista perspective de modernizare a industriei aviatice din Romania, prin introducerea unor noi standarde de servicii si tehnologie.
"La nivel mondial, IATA a stabilit o serie de obiective strategice pentru anul 2007, printre care utilizarea exclusiva a biletelor electronice si introducerea n aeroporturi a unor noi tehnologii si dispozitive de check-in si securitate", a spus Denisa Sanda.
georgiana.stavarache@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels