Prima pagina

UniCredito si HypoVereinsbank, pe lista pentru Demirbank

06.08.2001, 00:00 20



Doua grupuri financiare puternice europene se uita deja cu atentie la Demirbank Romania, banca care a fost scoasa la sfarsitul saptamanii trecute la vanzare de catre actionarul ei majoritar, grupul turc Demirbank TAS Istanbul.

Surse de pe piata bancara au declarat pentru Ziarul Financiar, ca grupul financiar italian UniCredito si a doua banca germana, HypoVereinsbank, care detine Bank Austria Creditanstalt Romania, studiaza deja posibilitatea preluarii Demirbank Romania.

Reprezentantii UniCredito nu au putut fi contactati, iar Dan Pascariu, presedintele Bank Austria Creditanstalt Romania, nu a oferit prea multe informatii.

"Deocamdata nu stiu nimic. Probabil ca HypoVereinsbank se va uita la aceasta posibila achizitie ca la o oportunitatea de investitie pe piata bancara romaneasca, dar pana nu sunt obtinute toate datele necesare nu putem sa facem nici un pronostic si nici sa vehiculam vreo informatie in acest sens"" a declarat pentru Ziarul Financiar, Dan Pascariu.

Conform surselor citate, UniCredito a efectuat deja un audit al operatiunilor Demirbank Romania.

"La un moment dat, UniCredito era singurul ofertant pentru Demirbank Romania, dar se pare ca intre timp au aparut si alte banci interesate, iar turcii au amanat discutiile cu UniCredito", au mentionat sursele citate.

Acum doua luni, o delegatie la varf a UniCredito s-a aflat la Bucuresti pentru a se intalni cu autoritatile romane. Italienii si-au exprimat atunci interesul de a intra pe piata bancara romaneasca.

Demirbank Istanbul a fost nationalizata la sfarsitul anului trecut de catre statul turc si vanduta acum cateva saptamani catre unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume, HSBC - Marea Britanie.

HSBC nu a dorit sa preia si filiala din Romania a Demirbank, ca de altfel inca patru filiale ale bancii turce, din Olanda, Bulgaria, Kazahstan si Demir-Kyrzgz International Bank.

Virginia Otel, directorul de dezvoltare al Demirbank Romania a afirmat la sfarsitul saptamanii trecute, dupa anuntul de scoatere la vanzare al bancii, ca banci importante din Europa si de asemenea grupuri financiare din Turcia sunt interesate de banca din Romania. Ea nu a dorit sa precizeze insa nici un nume.

Ofertele pentru Demirbank Romania trebuie depuse pana pe 24 august, iar numele noului proprietar va fi anuntat pana pe 3 septembrie.



Cine isi va dori cel mai mult Demirbank?

Demirbank TAS Istanbul detine 62,5% din Demirbank Romania. Ceilalti actionari ai bancii de la Bucuresti sunt International Financial Corporation (IFC), divizia de investitii a Bancii Mondiale-20%, SIF Muntenia-10%, SIF Transilvania-4,99% SIF Banat Crisana - 2,35% si altii-0,16%.

Banca avea la sfarsitul lunii iulie un capital social de 215 miliarde de lei. Actionarii au aprobat crestere capitalului social la 404 miliarde de lei, prin investirea profitului si incorporarea rezervelor.

Conform standardelor contabile romaesti, capitalurile proprii ale bancii (capitalul social plus rezerve) se ridicau la jumatatea anului la 487 miliarde de lei (16,7 milioane de dolari). Anul trecut banca a avut un profit net de 2,6 milioane de dolari.

Activele bilantiere ale bancii erau la jumatatea anului de 1.808,7 miliarde de lei (aproximativ 62 milioane de dolari).

Banca are in prezent 11 sucursale, din care doua in Bucuresti si restul in tara.

Demirbank TAS Istanbul era a noua banca din Turcia dupa valoarea activelor inainte sa fie preluata in administrare de statul turc. Banca turceasca nu a reusit sa faca fata singura crizei turcesti si de aceea a fost nationalizata.

Acum cateva luni Demirbank Turcia a fost scoasa la vanzare, licitatia fiind castigata de HSBC Holding's , cel mai mare grup bancar din lume din punct de vedere al capitalizarii bursiere. Licitatia a fost castigata in dauna bancii italiene UniCredito.

Avand in vedere ca Italia este principalul partener comercial al Romaniei (absoarbe 25% din exporturi, adica 2,5 miliarde de dolari, si furnizeaza 20% din importuri, in jur de 2,5 miliarde de dolari) UniCredito a inceput sa studieze inca de anul trecut posibilitatea intrarii pe piata bancara romaneasca.

Un alt motiv pentru banca italiana dorea sa vina la Bucuresti era prezenta redusa a grupurilor italiene in sistemul bancar romanesc. Prima aparitie importanta a unei banci italiene in Romania a fost deschiderea unei sucursale de catre Banca di Roma.

Treptat si-au mai facut aparitia - Veneto Banca, prin preluarea pachetului majoritar al Banca Italo-Romena pentru 10 mil.$ si Cardine Group care a platit 11,75 mil$ pentru 75% din West Bank-Arad.

Surse de pe piata bancara mentioneaza ca grupurile bancare italiene incep sa acorde o atentie sporita pietei romanesti.



Ce va face Bank Austria Creditanstalt ?

Bank Austria Creditanstalt (BA/CA) Romania a devenit operationala spre finalul anului 1998. Cu toate ca a testat piata si s-a uitat atent la toate bancile, banca austriaca nu a facut pana acum nici o miscare in sensul unei achizitii care sa-i aduca o retea de sucursale si o pozitie mai semnificativa pe piata romaneasca.

Achizitia Bancii Agricole de catre o alta banca austriaca - Raiffeisebank - a fost privita BA/CA Romania cu ingrijorare, intrucat concurenta lor a obtinut pentru 15 milioane de dolari o retea extrem de puternica cu 226 de unitati. In acest fel, Raiffeisebank va lua un avans considerabil.

Avand in vedere acest lucru analistii astepata sa vada ce va face BA/CA mai ales dupa ce actionarul ei majoritar Bank Austria a fost cumparat de a doua banca din Germania, HypoVereinsbank.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO