Prima pagina

Viitorii ministri, despre prioritati

15.12.2000, 00:00 21



O parte dintre ministri propusi de PDSR pentru a ocupa fotoliile in viitorul Cabinet au prezentat ieri masurile pe care intentioneaza sa le ia imediat dupa preluarea oficiala a functiilor pentu care au fost desemnati.

Ioan Rus, desemnat de PDSR pentru functia de ministrul al Ordinii Publice - actualul Minister de Interne - a declarat ieri ca, sub mandatul sau, o parte dintre structurile acestei institutii vor fi trecute la administratiei locale si vor forma "Politia comunitara", care va avea o dubla subordonare - consiliile judetene si minister.

Potrivit ministrului desemnat, structurile care vor trece la administratia locala sunt: pompierii, protectia civila, evidenta populatiei si serviciul de circulatie care vor forma Politia comunitara. Pe linie profesionala, angajatii respectivelor structuri vor ramane insa sub controlul ministerului, a precizat Rus.

El a declarat ca modificarile ce tin de competenta ministrului vor fi operate imediat dar cele care implica modificari legislative vor trece printr-un proces mai complicat.

Prin restructurarea Ministerului Ordinii, actualul minister de Interne, viitorul ministru isi propune sa eficientizeze mai multe Directii si compartimente ale institutiei, pe baza cresterii competentei la nivelul operational al Directiilor judetene si a Municipiului Bucuresti, potrivit unei declaratii facute Mediafax Inspectoratele judetene vor primi atributii si responsabilitati suplimentare.

Sistemul de premiere si promovare a angajatilor va fi si el schimbat, ceea ce va conduce, in opinia lui Rus, la o mai buna solutionare a problemelor cetatenilor.

Daniela Bartos, propusa pentru functia de ministru al Sanatatii si Familiei a declarat ieri ca obiectivul sau pe care-l are in vedere este sa faca ordine in sistemul sanitar, care "sufera de multa debanda si lipsa de auroritate".

"Trebuie stabilit precis rolul fiecarei autoritati sanitare in sistem, iar atributiile pot fi reglementate numai prin modificarea celor mai importante legi, respectiv Legea Asigurarilor Sociale de Sanatate, Legea Spitalelor si Legea Exercitarii profesiei de medic", a declarat Bartos.

Viitorul ministru al Apararii Ioan Mircea Pascu a declarat ieri ca, inainte de a-si stabili prioritatile si directiile de actiune trebuie sa cunoasca institutia din interior.

"Abia acum iau contact cu realitatea de acolo si am de gand, inainte de toate, sa cunosc dinauntru lucrurile si abia dupa aceea sa-mi fac o idee", a spus Pascu. El a apreciat insa ca, obiectivul principal al ministerului ramane integrarea in NATO iar din acest pubct de vedrere anul votor "va fi esentialin perspectiva integrarii tarii in NATO, in 2002.

Pascu a spus ca va continua procesul de modernizare a echipamentului fortelor armate si de reducere a numarului militarilor. In opinia sa, in conducerea institutiei, "anumite lucruri trecuie schimbate", intrucat toate ministerele vor avea un sectetar de stat responsabil cu integrarea si cate un secretar general care se va ocupa de relatia cu Parlamentul.

Georgiu Gingaras (PSDR) propus pentru functia de ministrul al Tineretului si Sportului a declarat ca prioritatile imediate ale ministerului sunt dezvoltarea programele pentru tineret.

Potrivit aprecierilor viitorului ministru, tineretul a fost neglijat de guvernarea trecuta intrucat doar 7% din bugetul Ministerului au mers spre programele destinate tinerilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO