Profesii

Comisia Naţională de Prognoză anunţă creşteri salariale, dar recruterii contrazic estimările

Comisia Naţională de Prognoză anunţă creşteri salariale, dar recruterii contrazic estimările

Foto: Ovidiu Iordachi

Autor: Corina Mirea

01.07.2012, 18:49 506

Statisticile oficiale arată că salariile angajaţilor vor creşte cu până la 14% în următorii trei ani, salariul mediul net ajungând până la aproape 1.800 de lei, însă recruterii sunt de părere că prognoza nu coincide cu realităţile de pe piaţa muncii.

În timp ce Comisia Naţională de Prognoză arată că în Bucureşti, spre exemplu, salariul mediu este de 2.250 de lei şi va creşte până la 2.500 de lei în anul 2015, specialiştii în recrutare contrazic rezultatele.

"Mă îndoiesc de realitatea acestei estimări (a Comisiei Naţionale de Prognoză-n.red), având în vedere faptul că la nivel naţional, din câte cunosc, salariul mediu net este undeva în jur de 1.500 de lei, iar în Bucureşti poate ajunge la 1.700. Pentru anul 2012, consider că această creştere salarială ar putea urca cel mult până la 2.000 de lei, nicidecum la 2.500 de lei lunar pentru angajaţii din Bucureşti", este de părere Mirela Marinescu, recruitment manager în cadrul grupului cu activităţi în domeniul resurselor umane APT, care anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 13,6 milioane de euro.

Criza financiară, tăierile cheltuielilor cu angajaţii sau lipsa candidaţilor care să ocupe posturile vacante sunt câteva dintre motivele pentru care Marinescu spune că estimările înaintate de CNP nu sunt conforme cu realitatea. După anul 2015, salariul mediu net pe economie ar trebuie să ajungă la 1.800 de lei, mai mare cu 14% decât în prezent.

"Având în vedere perioada 2011- 2012, în care nu pot spune că am sesizat creşteri salariale remarcabile pe piaţa muncii din România, imi este greu să fiu optimistă cu privire la creşterea de până la 1.800 de lei la nivel naţional pe care Comisia Naţională de Prognoză o estimează. Companiile au pierdut în ultimul timp salariaţi, odată ce businessurile au început să scadă din cauza crizei. Prin urmare, posturile rămase vacante au ajuns să stagneze creşterile salariale din diferite domenii", a afirmat Mirela Marinescu. Aceasta este de părere că salariul mediu pe economie nu va înregistra o creştere mai mare de 5% în următorii trei ani, în condiţiile în care unii absolvenţi de studii superioare nu au avut un salariu mai mare de 1.200 de lei anul trecut.

"Personal, consider că eşantionul pe care cei de la CNP s-au bazat pentru a face această estimare nu este reprezentativ la nivel naţional şi valabil pentru toate domeniile de pe piaţa muncii. Deşi în domeniul IT, într-adevăr, se observă o creştere importantă a nivelului salarial de până la 15% din cauza decalajului foarte mare între cerere şi ofertă pentru acest sector, în alte domenii precum vânzări absolvenţii de studii superioare câştigă maxim 1.200 de lei pe lună", a spus ea.

Potrivit datelor publicate de CNP angajaţii din Bucureşti, Gorj sau Argeş vor avea până în anul 2015 cele mai mari creşteri salariale înregistrate la nivel naţional, cuprinse între 12 şi 14%, cu aproximativ 220 de lei faţă de nivelul salarial din prezent.

Dacă în 2012, cei din Gorj şi Argeş au un salariu de 1.730 şi 1622 de lei, în următorii trei ani, acesta va ajunge până la 1.945, respectiv 1.843 de lei pe lună.

Cele mai scăzute niveluri salariale din prezent le au angajaţii din Harghita (cu un salariu mediu net de 1.048 de lei), Maramureş (cu 1.073 de lei) sau Satu Mare (cu 1.118 lei). Creşterile de care angajaţii din aceste zone vor beneficia până în anul 2015 se ridică la aproximativ 1.270 de lei în Harghita, 1.302 de lei în Maramureş, respectiv1.348 în Satu Mare.

"Chiar dacă s-ar fi luat în calcul şi beneficiile oferite angajaţilor, estimarea este supradimensionată. În afară de tichtele de masă, beneficiile nu se aplică tuturor, iar în ultima vreme, în perioada de criză, primele tăieri ale costurilor la care companiile au apelat au fost chiar în zona de beneficii. Aşadar, cu toate că aş vrea să fiu mai optimistă din acest punct de vedere, nu cred că salariile vor atinge creşterea menţionată de Comisia Naţională de Prognoză", a spus Mirela Marinescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO