Profesii

Enea Software recrutează 30 de programatori pentru un nou centru de cercetare la Craiova

Enea Software recrutează 30 de programatori pentru un...

Autor: Roxana Rosu

03.10.2016, 10:15 1028

"Am ales Craiova pentru că aici am găsit oameni foarte buni, ingineri cu experienţă şi pasiune, capabili să lucreze în proiectele complexe pe care le derulăm în industria aerospaţială, farmaceutică sau financiară. Am luat în calcul şi că este un important centru universitar, Facultatea de Automatică, Electronică şi Computere oferind o adevărată pepinieră de talente în ultimii ani. În plus, în Craiova lucrează o comunitate cu peste trei mii de ingineri IT care se extinde în ritm accelerat şi care formează un nou hub de dezvoltare pentru proiecte globale", a declarat Bogdan Putinică, vicepreşedinte senior al Enea Software.

În prezent, compania recrutează ingineri care vor lucra în cadrul a două direcţii de cercetare şi dezvoltare în domeniul soluţiilor de tip enterprise şi aplicaţii cloud avansate, care vor demara în următoarele luni.

"Suntem o echipă de ingineri versatili, cărora le place să lucreze cu tehnologii avansate şi avem în plan să angajăm 30 de dezvoltatori seniori până la finalul anului", a adăugat Bogdan Putinică.

Enea Craiova este al doilea centru de cercetare şi dezvoltare din România deschis de companie în afara Bucureştiului, după cel din Iaşi inaugurat în primăvara acestui an.

Enea are 300 angajaţi în România, dintre care 290 sunt în Bucureşti şi 10 la Iaşi.

Enea este o companie globală de software şi servicii axată pe soluţii şi servicii pentru echipamente de comunicaţii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO