Profesii

Femeile, discriminate la pensie. Deşi se vor pensiona mai devreme ca bărbaţii, vor avea pensii mai mici

Femeile, discriminate la pensie. Deşi se vor pensiona mai devreme ca bărbaţii, vor avea pensii mai mici
30.11.2010, 14:45 65

Deputaţii din Comisia de Muncă s-au grăbit să-i facă pe placpreşedintelui Traian Băsescu şi au stabilit ca vârsta standard depensionare pentru femei să fie de 63 de ani, şi nu de 65, cumstipula proiectul iniţial al legii pensiilor.

Ceea ce nu au avut în vedere parlamentarii a fost reducereastagiului complet de cotizare, direct proporţional cu reducereavârstei, acesta rămânând în continuare 35 de ani, ceea ce va ducela o diminuare a pensiilor femeilor, în momentul stabiliriipunctajului realizat pentru toată perioada activă.

Vedeţi cu cât vor scădea pensiile femeilor şi ce spunspecialiştii pe www.incont.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO