Profesii

Horvath&Partners: Controllerul va pastreaza banii in companie

Horvath&Partners: Controllerul va pastreaza banii in companie

Peter Horvath

23.10.2006, 21:19 229

"Daca numele de controller este prea negativist... folositi alt termen! Dar el trebuie sa existe intr-o companie!", a spus Peter Horvath, director in cadrul firmei de consultanta in management Horvath&Partners, la o dezbatere privind statutul controlling-ului in organizatii.
Jobul de controller nu este nici foarte cunoscut si nici foarte bine remunerat in Romania, fiind intalnit si promovat mai mult in cadrul multinationalelor.
Confundat de cele mai multe ori cu un contabil, un controller dintr-o companie locala porneste de la un salariu de baza de aproximativ 4.800 de euro anual, in timp ce in Germania ar putea castiga cel putin 35.000 de euro pe an.
"In companiile din Romania, un salariu de baza incepe de la 4.800 de euro pe an, ajungand la 9.600 de euro, dupa mai multi ani de experienta. Pozitia de conducere in acest domeniu este evaluata in jurul sumei de 24.000 de euro pe an", a declarat Robert Maxim, managing partner al Ensight Management Consulting, companie de consultanta in management cu capital 100% romanesc.
Desi in strainatate cele doua job-uri, contabil si controller, sunt bine definite si separate, in Romania deocamdata aceasta distinctie este doar pe cale de a fi evidentiata. Nici pachetele salariale intre cele doua job-uri nu sunt diferentiate.
Situatia este diferita insa in alte tari. Christof Schimank, membru al Consiliului de Administratie al Grupului Horvath & Partners, spune ca, in Germania, salariile controllerilor sunt mai mari decat cele ale contabililor.
"Si munca depusa este una total diferita. Salariul de baza al unui controller este de 35.000 de euro pe an, lucrurile evoluand din ce in ce mai bine. Dupa o vechime de circa cinci ani, acesta poate ajunge si la 120.000 de euro pe an, iar intr-o functie de conducere salariile pot merge de la 150.000 la 200.000 de euro pe an", a continuat el.
Horvath & Partners este o companie de consultanta manageriala independenta, cu peste 300 de colaboratori, care ofera consultanta internationala prin intermediul birourilor din Berlin, Bucuresti, Budapesta, Dusseldorf, Viena si reprezentantelor din Barcelona, Madrid si Praga.
"Controlling-ul a devenit indispensabil in realizarea performantei in afaceri deoarece furnizeaza raspunsuri la intrebari precum: care sunt liniile de productie care aduc profit companiei, unde pierde bani o companie sau pe ce piete, ce produse sau ce domenii vor genera cele mai bune rezultate", spune Robert Maxim.
In Romania, acest segment fiind inca insuficient dezvoltat, viitorii controlleri se bazeaza mai mult pe cunostintele de contabilitate, majoritatea fiind educati in acest job in urma unui training bine pus la punct de catre companiile angajatoare.
Un controller se ocupa cu planificarea, organizarea, directionarea, evaluarea, analizarea financiara si procesuala a activitatilor din companie, fiind responsabil cu stabilirea lucrurilor care trebuie facute intr-o companie si cu numirea celor care trebuie sa le faca.
Controllerii actioneaza ca niste parteneri de afaceri ai managementului de top, fiind responsabili de furnizarea unor informatii precise si usor de inteles, de coordonarea planificarii si raportarii. Ei sunt cei care consiliaza totodata managementul in vederea imbunatatirii performantei si profitabilitatii afacerii.
Un alt fenomen observat in companiile romanesti atat de catre Christof Schimank, cat si de catre Peter Horvath, directorul Consiliului de Administratie al Horvath&Partners Management Consultants, este fluctuatia angajatilor.
"In Romania, salariatii sunt mult prea impresionati de salarii. Nu ar trebui sa fie atat de influentati de bani in decizia lor de a lucra si de a fi fideli unei anumite companii. In general, fidelitatea este si ea rasplatita", au adaugat cei doi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO