Profesii

Institutul Bancar organizează cursuri noi pentru ofiţerii de conformitate

Autor: Corina Mirea

24.07.2012, 18:08 801

În cadrul parteneriatului cu International Compliance Association (ICA) şi cu International Compliance Education, partenerul ICA în România, Institutul Bancar Român (IBR) organizează programe de pregătire a celor care vor să lucreze în domeniul conformităţii, al spălării banilor şi de prevenire a finanţării terorismului. ICA este o asociaţie internaţională de calificare în sectorul financiar, din Marea Britanie.

Cei care urmează cursurile de certificare organizate de IBR şi care au absolvit toate modulele de pregătire profesională vor obţine la finalul acestora certificări şi diplome profesionale naţionale şi internaţionale. Certificările sunt acordate în asociere cu Şcoala de Management în Afaceri, din cadrul University of Manchester.

Profesorii din cadrul cursurilor de pregătire provin atât din cadrul IBR, cât şi din cadrul International Compliance Association şi International Compliance Education.

În primele şase luni de la lansarea programelor de pregătire, în cadrul cursurilor organizate de IBR s-au înscris 60 de persoane.

Institutul Bancar Român este organizaţie înfiinţată de Banca Naţională a României şi Asociaţia Română a Băncilor, pentru trainingul angajaţilor din sectorul de servicii financiare.

Până în prezent IBR a înscris în cadrul programelor de pregătire peste 62.000 de cursanţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO