Profesii

Mesajul preşedintelui Senatului României de Ziua NATO: ne garantează apartenenţa la lumea liberă

Mesajul preşedintelui Senatului României de Ziua NATO:...

Autor: Petru Mazilu

07.04.2024, 09:00 25

Preşedintele Senatului României, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei NATO. Ne garantează apartenenţa la lumea liberă, a transmis Ciucă. Alianţa Nord-Atlantică a fost înfiinţată în urmă cu 75 de ani.

Mesajul a fost publicat pe Facebook.

„Ziua NATO în România are, în acest an, o dublă însemnătate: marcăm 20 de ani de când ţara noastră a devenit membră a organizaţiei şi 75 de ani de când a fost înfiinţată Alianţa Nord-Atlantică. Încă de la semnarea Tratatului Atlanticului de Nord în 1949, NATO a fost cea mai puternică alianţă militară defensivă din istorie, care a avut un rol major în securitatea şi stabilitatea statelor membre. În toată existenţa sa, Alianţa şi-a demonstrat capacitatea de a face faţă provocărilor de securitate şi de a ţine pasul cu evoluţia şi diversificarea ameninţărilor la adresa lumii libere”, a scris Nicolae Ciucă.

Şeful Senatului a scris şi despre importanţa pentru România a apartenenţei la NATO.

„Din 2004 şi până azi, România a evoluat în cadrul organizaţiei, devenind un pilon de securitate pe Flancul Estic. Apartenenţa la NATO ne-a adus stabilitatea necesară dezvoltării economiei şi ne garantează apartenenţa la lumea liberă”, a precizat Nicolae Ciucă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO