Profesii

Protest al poliţiştilor şi al angajaţilor din penitenciare în faţa Ministerului de Interne

Protest al poliţiştilor şi al angajaţilor din...

Autor: Nicolae Oprea

20.12.2017, 10:46 112

Manifestanţii au adus tobe, vuvuzele şi pancarte cu mesaje precum "Permiteţi să raportez: plouă în post".

"Protestul nostru este determinat de atitudinea ineficientă a guvernanţilor în ceea ce priveşte finanţarea ordinii publice, salarizarea personalului din acest domeniu de activitate şi protecţia adecvată a poliţiştilor, în special a celor din structurile operative, aflaţi permanent în prim-planul combaterii fenomenelor infracţionale care afectează societatea românească. (..) Considerăm că subfinanţarea MAI ucide, prin aceea că are repercusiuni negative asupra capacităţii operaţionale de îndeplinire a misiunilor prevăzute de lege, în folosul comunităţii, dar şi asupra protecţiei poliţiştilor, supuşi permanent ultrajelor şi altor forme de agresiune fizică ori psihică (a se vedea cazurile tragice din ultima vreme, când mai mulţi colegi au fost atacaţi cu o violenţă extremă, fiind şi acum spitalizaţi în stare foarte gravă)", au transmis sindicatele.

Nemulţumirile sindicaliştilor sunt:
- salarizarea precară a personalului
- transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat – un experiment social ce afectează milioane de salariaţi, inclusiv poliţiştii;
- promisiunile neonorate ale ministrului Afacerilor Interne, în sensul că va modifica Statutul poliţistului, rămase simple vorbe goale, după ce luni de zile s-a mimat negocierea;
- discriminările din Statutul poliţistului, în ceea ce priveşte funcţiile de conducere şi cele de execuţie, plata chiriei, a drepturilor de transport şi a unor sporuri;
- modificările pe ascuns ale legislaţiei de salarizare şi introducerea unor funcţii intermediare, pentru ca poliţiştii să nu fie promovaţi anual pe funcţia imediat superioară;
- neplata miilor de ore suplimentare lucrate de poliţişti, pe motivul că nu sunt bani la buget;

-lipsa unei strategii la nivelul M.A.I. pentru întărirea autorităţii poliţistului şi pentru motivarea personalului de a lucra în mediul rural şi, în special, în zone izolate;
- dispariţia din legislaţie a sporului de frontieră;
- intenţia de modificare, de către guvernanţi, a Legii dialogului social, precum şi mimarea dialogului social de către ministrul Afacerilor Interne;
- subfinanţarea Sistemului de ordine / siguranţă publică, aceasta fiind cauza directă a lipsei de personal şi a logisticii deficitare; problema în cauză a fost adusă, în scris, la cunoştinţa tuturor autorităţilor responsabile din Administraţia Prezidenţială, Parlament, Guvern şi MAI, însă soluţionarea propusă de factorii decizionali nu corespunde aşteptărilor noastre şi contextului social actual.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat că a luat act de protestul pe care Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual îl organizează miercuri, precizând că revendicările sindicaliştilor vor fi discutate în cadrul unei întâlniri care va avea loc vineri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO