Profesii

România a investit de patru ori mai puţin în cercetare şi dezvoltare decât restul statelor UE

România a investit de patru ori mai puţin în cercetare...

Autor: Adelina Mihai

01.12.2016, 00:00 114

România a alocat în 2015 numai 0,49% din PIB sectorului cercetare-dezvoltare, având  o investiţie de patru ori mai mică decât în celelalte state din Uniunea Europeană (unde media e de 2% din PIB), arată datele publicate ieri de Eurostat, Biroul de statistică al Uniunii Europene. 

Totuşi, statisticile arată că investiţiile în cercetare-dezvoltare au fost în uşoară creştere în ultimul an, iar situaţia va continua să se îmbunătăţească odată cu aplicarea unui pachet de măsuri legislative care stimulează dezvoltarea acestor activităţi în companii (scutirea impozitului pe venit şi o deducere a cheltuielilor cu cercetarea din impozitul pe profit).

Statele din UE care investesc cel mai mult în cercetare sunt Suedia (unde acest sector are alocat 3,26% din PIB), Austria (3,07% din PIB), Danemarca (3,03%), Finlanda (2,9%) şi Germania (2,87%). Coreea de Sud alocă 4,3% din PIB educaţiei, iar Japonia 3,6% din PIB,. La polul opus este situaţia din Cipru (care alocă numai 0,46% din PIB cercetării), România (0,49%) şi Letonia (0,63%). 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24