Simona Halep se ţine pe poziţii: Liderul mondial a debutat cu victorie la turneul de la Roma. Reacţia adversarei Naomi Osaka: Halep a simţit că am o slăbiciune pe rever astăzi

miercuri, 17:02 Autor: Mediafax

Liderul mondial, Simona Halep, a trecut în două seturi de japoneza Naomi Osaka, scor 6-3, 6-0, în turul secund al turneului WTA de la Roma.

În optimi, românca va juca împotriva americancei Madison Keys, cap de serie numărul 13. Va fi a şaptea întâlnire directă dintre cele două sportive. Halep conduce detaşat duelul meciurilor directe. Keys a învins-o pe Dona Vekic (7-6 (2), 7-6 (0)). Croata a acces pe tabloul principal la Roma din calificări.

Va fi cea de-a şaptea confruntare dintre Simona Halep si Madison Keys. Liderul WTA conduce cu 5-1. Ultima dată, cele două s-au întâlnit în 2016, la Wuhan, când Halep s-a impus cu 6-4, 6-2.

Învinsă de Halep pentru a patra oară în cinci meciuri şi pentru a doua oară în două confruntări pe zgură, Naomi Osaka (21 de ani, 21 WTA) a explicat, la finalul meciului, cum a reuşit Simona s-o debusoleze total şi s-o scoată din ritmul ei obişnuit.

Nipona e o excelentă jucătoare pe suprafeţele rapide, lucru pe care l-a demonstrat din plin prin titlul câştigat la Indian Wells, însă are slăbiciuni pe zgură. Iar una dintre ele, reverul, a fost speculată din plin de liderul mondial, care a "pistonat" pe tot parcursul meciului lovitura mai slabă a adversarei sale. La final, Naomi a recunoscut cu fair-play superioritatea Simonei şi a explicat cum a fost învinsă: "Nu ştiu ce s-a întâmplat, pentru că dacă aş fi ştiut, aş fi reparat-o. Ea este o foarte bună jucătoare, este numărul unu. A simţit că am o slăbiciune pe rever astăzi, că am jucat multe raliuri pe rever. Inconştient, am fost mereu sub presiunea că trebuie să fac mai mult. Ea se mişcă excelent, toată lumea ştie cum joacă ea.

Am început meciul destul de ok, cred că este jucătoarea pe care am întâlnit-o de cele mai multe ori. Am avut aceeaşi mentalitate ca în meciul din America (n. red - 6-3, 6-0 pentru Osaka, în semifinalele de la Indian Wells). Antrenorul mi-a spus doar că aş fi putut face anumite lucruri mai bine, dar nu am făcut nimic greşit", a declarat japoneza.

După patru şanse de break ratate în primul game de serviciu al Simonei, Naomi a dispărut complet din joc şi minutele de după meci au prins-o căutând o explicaţie pentru evoluţia ştearsă: "Este al doilea meci pe zgură împotriva ei, clar are mai multă experienţă. Astăzi a fost una dintre acele zile... Mingile pe care le exersez nu intră în teren. Este primul meci în care mă simt aşa. Asta e, nu sunt foarte dezamăgită. Poate ar fi trebuit să risc şi mai mult, pentru că oricum meciul se ducea. Nu m-am panicat, dar nici nu ştiu dacă asta trebuia să fac, să refuz raliurile sau să schimb racheta, tensiunea din racordaj", a mai punctat Osaka.

 
Cuvinte cheie:
simona halep
, roma
, turneu
, debut
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide