Proprietăţi

Hotelurile au atras in primele sase luni 60% din totalul tranzactiilor din imobiliare

Hotelurile au atras in primele sase luni 60% din totalul tranzactiilor din imobiliare

Radu Lucianu, managing director al CB Richard Ellis: Proiectele care vor fi livrate in acest an au fost demarate cu 18 - 24 de luni in urma si deja inregistreaza intarzieri de pana la 7 luni din cauza problemelor legate de finantare si de conjunctura nefavorabila a pietei. Efectul crizei va fi resimtit puternic in anul 2010, cand vom avea foarte putine camere noi livrate in piata. Cred insa ca in acest domeniu sunt foarte multe oportunitati de dezvoltare si in 3 - 5 ani se va vorbi foarte mult despre acest subiect.

26.08.2009, 19:06 112

Tranzactiile din imobiliare s-au ridicat in primele sase luni ale acestui an la aproximativ 56 de milioane de euro, cel mai scazut nivel din ultimii cinci ani de zile, si sunt de 17 ori mai mici decat tranzactiile realizate in aceasi perioada a anului trecut, se arata intr-un raport al firmei de consultanta in imobiliare CB Richard Ellis. Aproximativ 60%, respectiv 33,6 milioane de euro, din totalul tranzactiilor imobiliare din acest an s-au indreptat catre sectorul hotelier, in aceasta perioada fiind achizitionate in total sapte hoteluri, cele mai importante fiind doua hoteluri de patru stele in Cluj-Napoca, unul de trei stele in Bucuresti si unul de doua stele dezvoltat in statiunea Neptun. Tranzactiile cu hoteluri ocupa pentru prima data prima pozitie in top, dupa ce in ultimii trei ani, tranzactiile din retail au fost principala atractie pentru investitori.

„Spre deosebire de tarile din Europa Centrala si de Est, in Romania piata hoteliera abia acum se formeaza si suntem inca la inceput de drum. Ca sa vorbim de o piata imobiliara hoteliera interesanta ar trebui sa avem mai multe hoteluri mari, de peste 150 de camere, si o infrastructura de transport care sa faciliteze accesul cererii catre aceste structuri de cazare. Cred insa ca in acest domeniu sunt foarte multe oportunitati de dezvoltare si in 3 - 5 ani se va vorbi foarte mult despre acest subiect", a explicat Radu Lucianu, managing director in cadrul CB Richard Ellis.

Potrivit estimarilor, aproximativ 30% din baza hoteliera din Romania se regaseste pe litoral, majoritatea hotelurilor fiind insa construite intre anii ‘70 si ‘80, si cu exceptia Bucurestiului, in marile orase din restul tarii numarul hotelurilor de trei si patru stele este extrem de mic, iar capacitatea acestora extrem de redusa, de maxim 80 de camere.

Cu toate acestea, in urmatoarea perioada este apreciata o scadere a investitiilor in acest sector, efectul crizei financiare fiind resimtit pe piata hoteliera incepand cu 2010, potrivit estimarilor specialistilor.

„Proiectele care vor fi livrate in acest an au fost demarate cu 18 - 24 de luni in urma si deja inregistreaza intarzieri de pana la 7 luni din cauza problemelor legate de finantare si de conjunctura nefavorabila a pietei. Efectul crizei va fi resimtit puternic in anul 2010, cand vom avea foarte putine camere noi livrate in piata", a adaugat Lucianu.

In prima jumatate a lui 2009 s-au realizat in total sapte tranzactii cu hoteluri, in trei dintre acestea fiind implicati investitori locali, valoarea acestor tranzactii variind intre 1,2 milioane si 12 milioane de euro.

Tranzactia de 12 milioane de euro a fost incheiata in luna mai a acestui an pentru achizitia hotelului de patru stele West City din Cluj-Napoca, cu o capacitate de 100 de camere. La inaugurarea hotelului, situat in apropierea complexului Polus Center, conducerea grupului Coratim, dezvoltatorului West City, estima ca in acest an hotelul va ajunge la o cifra de afaceri de aproximativ 2 milioane de euro si va avea un grad mediu de ocupare cuprins intre 40% si 50%. Potrivit unei estimari a ZF, valoarea pietei hoteliere din Cluj-Napoca s-a ridicat anul trecut la 25 mil. euro, comparativ cu valoarea de 30 de milioane de euro atinsa in 2007.

Lucianu mai apreciaza ca pe piata hoteliera nu vor intarzia sa apara tranzactiile de tipul sale and leaseback. „Finantarea prin banci este dificila in acest moment si este de asteptat ca in aceasta perioada sa mai apara pe piata tranzactii de tip «sale and leaseback» pentru finantarea unor proiecte hoteliere", a explicat el.

La polul opus pietei hoteliere se afla piata de retail, singura tranzactie realizata in primele sase luni ale acestui an fiind achizitia Zenith Mall din Ploiesti de catre fondul de investitii irlandez Blackpearl Property Limited. Valoarea tranzactiei nu a fost dezvaluita in acest caz, insa firma Retail Park Magnolia, proprietara terenului din Ploiesti, avea o valoare de piata de 19,7 milioane de euro la momentul derularii tranzactiei, potrivit informatiilor Bursei AIM din Londra.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO