Proprietăţi

Peste 8.000 de apartamente in strainatate, la Condominium

06.02.2008, 19:02 17

Targul International de Apartamente Condominium, care se va desfasura intre 14 si 17 februarie la Sala Palatului din Bucuresti, dispune de o oferta de 8.200 de locuinte in strainatate, in Germania, Grecia, Bulgaria, Spania si Brazilia, potrivit organizatorilor evenimentului. In cadrul targului vor fi prezentate si 61 de ansambluri rezidentiale din Romania, cu o capacitate totala de 16.400 de apartamente. Valoarea totala a proiectelor care vor fi prezentate la targ se ridica la 1,5 miliarde de euro. In cadrul evenimentului vor fi lansate noua proiecte rezidentiale noi, trei dintre acestea fiind localizate in Bulgaria, Spania si Brazilia, proiectele din Spania si Brazilia avand o valoare de peste 200 de milioane de euro. Organizatorii targului au declarat ca cea mai ieftina locuinta care va fi prezentata la eveniment este o garsoniera, in valoare de 32.000 de euro, fara TVA. Cel mai scump spatiu locativ este reprezentat de un penthouse din zona parcului Herastrau, al carui cost este de 1,5 mil. euro, cu TVA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO