Proprietăţi

Valoarea tranzactiilor imobiliare a depasit 2 mld. euro in 2007

06.02.2008, 19:02 28

Valoarea tranzactiilor imobiliare de pe piata romaneasca a depasit anul trecut 2 mld. euro, ceea ce reprezinta o crestere de aproape 150% fata de nivelul raportat in anul 2006, de 850 mil. euro. Valoarea totala a fost calculata pe baza preturilor de achizitie dezvaluite de parti, in majoritatea cazurilor, si estimate de surse din piata, pentru proiectul Victoria Park. Cele mai multe, dar si cele mai semnificative tranzactii au avut ca obiect imobile de birouri in Bucuresti si centre comerciale in orasele mari din provincie. Pe piata din provincie a fost consemnata insa cea mai importanta tranzactie, respectiv achizitia centrului comercial Polus Constanta de catre fondul austriac Immoeast pentru 185 mil. euro. Fondul austriac a fost, de altfel, si cel mai activ investitor imobiliar, fiind implicat in 12 dintre cele aproape 40 de tranzactii incheiate in acest an. Anul 2007 a marcat, de asemenea, si intrarea unor nume noi pe piata romaneasca, precum Ixis Corporate&Investment Bank, Deutsche Gesellschaft fur Immobilienfonds (firma de investitii imobiliare a grupului Allianz) si familia de bancheri Rothschild, acestia fiind parti in mai multe tranzactii importante cu proprietati. Dezvoltatorul Globe Trade Centre - GTC a vandut cladirea America House, situata in Piata Victoriei, subsidiarei grupului financiar francez Natixis, Ixis Corporate&Investment Bank, intr-o tranzactie record pentru Capitala, de circa 120 mil. euro. De asemenea, fondul European Convergence Property Company a vandut trei cladiri de birouri catre Deutsche Gesellschaft fur Immobilienfonds, intr-o tranzactie estimata la 110,5 mil. euro. Familia de bancheri Rothschild a cumparat pentru 104 mil. euro o participatie de 60% in trei proiecte rezidentiale controlate de oamenii de afaceri israelieni care detin compania Euro Habitat, dezvoltatorul proiectului Planorama din Colentina.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO