Supliment ZF Rezidențial

Ştefan Cherciu, QFort: Casa Noastră şi-a bugetat pentru 2024 o creştere de 25% a businessului

22 apr 2024 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Producătorul de uşi şi ferestre Casa Noastră din judeţul Dolj se apropie de fina­lizarea construcţiei halelor în care se va fa­brica tâmplărie din aluminiu după o in­ves­tiţie de aproximativ 50 de milioane de euro.

„Va fi cea mai mare capacitate (de producţie - n. red.) din centrul şi estul Europei“, spune Ştefan Cherciu, antreprenorul care deţine compania cu brandul QFort.

Fabrica nouă a absorbit investiţii de peste 20 de milioane de euro, din care aproximativ 9 mil. euro au reprezentat ajutor de stat. Situată în localitatea Pieleşti din judeţul Dolj, la şase kilometri distanţă de Craiova, noua unitate de producţie specializată în fabricarea de tâmplărie din aluminiu va genera peste 200 de noi locuri de muncă, potrivit unor date anterioare. De construcţie s-a ocupat Inattica, o companie din Dolj, deţinută de Paul Bogdan Prună.

Casa Noastră a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 130 de milioane de euro, în scădere cu 9% faţă de anul precedent, acest nivel reprezentând doar vânzările pe piaţa din România.

Businessul este însă prezent şi pe pieţe internaţionale precum Italia, Franţa şi Elveţia, astfel că volumul cumulat al vânzărilor a fost anul trecut de 170 de milioane de euro, similar cu cel din anul precedent, catalogat drept cel mai bun an din istoria companiei, care este unul dintre cei mai mari exportatori din România. Profitul pe plan local a fost, la fel ca cifra de afaceri, în scădere. „Sunt trei motive: scăderea cifrei de afaceri, creşterea dobânzilor (am plătit anul trecut aproape 3 milioane de euro în plus) şi creşterea sa­la­riului minim, ceea ce a generat un cost su­pli­mentar de 4 mil. euro faţă de anul anterior.“

În ceea ce priveşte personalul, Casa Noastră a încheiat anul 2023 cu un număr de angajaţi similar cu cel din 2022, adică aproximativ 1.550. „Trebuie să-i pregătim (pe angajaţi - n. red.) la locul de muncă, pentru că nu se mai face şcoală“, spune Ştefan Cherciu.

În ciuda dificultăţilor, Casa Noastră şi-a bugetat pentru 2024 o creştere de 25% a businessului, însă antreprenorul mărturi­seşte că speră ca avansul să ajungă măcar la 20%. „Teoretic, vrem să ne consolidăm businessul, vrem să ne capitalizăm supli­men­tar. Insistăm pe dezvoltarea reţelei comerciale.“

Sub brandul QFort, compania doljeană este prezentă în toată ţara cu mai multe showroomuri, iar în acest an şi-a propus să deschidă noi puncte, unul dintre ele urmând să fie la Suceava. În străinătate, antreprenorul vrea să pătrundă pe piaţa din Marea Britanie şi să continue expansiunea în ţările în care este deja prezent.

Încă de la începutul lui 2023, Ştefan Cherciu spunea că vizează Marea Britanie, mai exact Londra, deoarece acolo a remarcat o cerere foarte mare de uşi şi ferestre, iar piaţa este ofertantă, întrucât, după ieşirea din Uniunea Europeană, este dificil de livrat marfă acolo, sunt necesare certificări costisitoare, astfel că nu oricine poate pătrunde.

„Suntem într-o piaţă în creştere, susţinută de faptul că Uniunea Europeană doreşte ca, până în 2030, toate clădirile să fie minimum clasa D ca eficienţă energetică. Vrem, nu vrem, sectorul creşte. Doar dacă nu ne facem treaba nu ne merge mai bine.“

Toate ţările din UE trebuie să acorde stimulente fiscale proprietarilor pentru a-şi renova locuinţele, spune Ştefan Cherciu, aşa cum se întâmplă în Italia, unde un program guvernamental de acest tip a dat mult de treabă inclusiv companiilor româneşti. Programul subvenţionează renovările de locuinţe ce implică eficientizarea energetică. Astfel, Italia, care era oricum o ţară importantă pentru producătorii de tâmplărie, a ajuns să reprezinte chiar şi peste jumătate din businessul companiilor de profil şi să atragă noi investiţii ale firmelor româneşti.

„Cu cât se întârzie mai mult (implementarea programelor susţinute de stimulente financiare - n. red.), cu atât se ratează ţinta propusă pentru 2030.“

Ştefan Cherciu mai adaugă şi că dorinţa lui este de a avea predictibilitate în business şi de a vedea că producătorii care exportă, cu marje de 10-12%, sunt susţinuţi.

„Doar aşa putem reduce deficitul comercial şi putem chiar trece pe plus, cu o politică făcută pe termen lung.“

Pe piaţa locală a tâmplăriei, alături de Casa Noastră mai activează Electric Plus din Bacău, companie deţinută de Adrian Gârmacea, Optimedia din Oradea, dar şi alte companii similare.

Potrivit datelor din industrie, piaţa de tâmplărie termoizolantă se ridică la peste un miliard de euro, fiind într-un trend continuu de creştere. Din întreaga piaţă, profilele PVC reprezintă 80%, iar restul este tâmplărie de aluminiu.