Sunt momente în istorie care toarnă în oţel borne durabile, dacă nu definitive, pentru popoarele care le trăiesc. Momentele astrale salvează popoarele, timpul le forjează şi le cizelează şi, în cazuri dramatice, clipe cumplite le spulberă.
Aderarea României la UE de la care se împlinesc la 1 ianuarie viitor zece ani este unul dintre aceste momente astrale pentru România.
Nu este singurul în istorie. Ziarul Financiar trece în revistă şase din aceste momente – dar ZF nu pretinde să facă istorie; sunt multe alte momente pe care România le-ar putea celebra şi aprecia ca parte a devenirii sale. Primul dintre aceste momente este „Mica Unire” de la 1859, Războiul de Independenţă este o piatră de hotar, Marea Unire de la 1918 este un moment decisiv pentru ţară şi devenirea ei, 23 august 1944 este o cumpănă, dar care a făcut posibilă unitatea ţării prin decizia Regelui Mihai I de a scoate ţara din alianţa cu Germania, Revoluţia română din 1989 înseamnă prezentul nostru liber de astăzi realizat prin sacrificiul suprem al multora dintre semenii noştri, iar aderarea la UE înseamnă viitorul nostru. Toate aceste momente strânse într-un mănunchi definesc tot ce suntem noi azi, aşa cum apele neînsemnate de pe dealuri se strâng în văi şi formează râuri şi abia atunci capătă chip şi nume. Vom petrece, aşadar, în curând 10 ani de la integrarea în UE. ZF şi-a propus să arate în următoarele pagini ce am realizat în cei zece ani. Cine sunt câştigătorii şi cine sunt perdanţii integrării. Cum a evoluat România şi care sunt aşteptările. Şi ce învăţăminte putem trage. Istoria, chiar şi istoria fiecărei zile, nu aşteaptă pe nimeni şi nu face cadouri nimănui, dar pentru că facem parte din ea, trebuie să o înţelegem.
1859
În 5 ianuarie 1859 Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Moldovei. Trei săptămâni mai târziu, la 24 ianuarie, a fost ales domnitor al Ţării Româneşti, prin „uneltirea” unionştilor, decizia din care au rezultat „Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti”. Era epoca în care ţările europene îşi descopereau „naţionalitatea”, iar imperiile se clătinau. Cu 11 ani înainte, la 1848, între Moldova şi Ţara Românească fusese realizată „uniunea vamală”, ceea ce vedem astăzi în întreaga Uniune Europeană. Războiul Crimeei se sfârşise de trei ani, contextul a fost bun, iar marile puteri au acceptat formal unirea principatelor – cu instituţii însă distincte. Principatele au avut un guvern şi un parlament comune abia în 1862 şi o constituţie în 1866, sub primul rege al României – Carol I de Hohenzollern. Capitala a devenit Bucureştiul, dar de atunci Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este ales din scaunul de Mitropolit al Moldovei.
Proclamarea Unirii Principatelor. Pictură de Theodor Aman
1877
Războiul Crimeei dintre Imperiul Ţarist, pe de o parte, şi imperiile Turc, Britanic, Francez şi Regatul Sadiniei, pe de altă parte, se sfârşise de 20 de ani cu rezultate deloc pozitive pentru Rusia, care, între multe altele, îşi pierduse întreaga flotă de la Marea Neagră şi accesul în această zonă. În urma acestui război, Principatele Unite intră sub protecţia marilor puteri, dar rămân suzerane Imperiului Turc. În 1977 între Imperiul Rus şi cel Turc începe un nou război la care România participă alături de Rusia. Războiul este câştigat de această dată de Imperiul Rus şi, în urma acestuia, România îşi câştigă independenţa. În jur de 120.000 de soldaţi români au participat la acest război – spune istoria. Rămân celebre poeziile ce cântă eroismul soldaţilor români, le învăţăm la şcoală şi la 140 de ani de la acele evenimente. Independenţa a fost proclamată în parlamentul de la Bucureşti de Mihail Kogălniceanu la 9 mai 1877
(9 mai este astăzi şi Ziua Europei – o coincidenţă cu totul fericită) şi pe 10 mai principele Carol, care avea să devină primul rege al României moderne, a semnat actul de independenţă.
Războiul de Independenţă. Atacul de la Smârdan. Pictură de Nicolae Grigorescu
1918
Nimic nu poate fi mai uimitor în istorie decât ca un popor să-şi vadă reîntregite graniţele în urma unei înfrângeri. Pentru că România a ieşit înfrântă, practic, din Primul Război Mondial, în care a intrat în 1916 alături de Antanta – alianţa franco-britanică - italiană-rusă - împotriva alianţei Germaniei, Austro-Ungariei, Imperiului Otoman şi a Bulgariei, cu scopul declarat de a primi în schimb teritoriile populate în majoritate de români, aflate atunci în componenţa Imperiului Austro-Ungar. Convenţia de participare la război a fost semnată de premierul Ion I. C. Brătianu. Armata română a atacat Imperiul Austro-Ungar, dar nu rezistă mult şi ofensiva în Transilvania a fost stopată în urma unei înfrângeri majore la Turtucaia (acum în Bulgaria, care aparţinea atunci de România). Bucureştiul a fost ocupat, guvernul s-a mutat la Iaşi, tezaurul ţării a fost trimis la Moscova. Ieşirea Rusiei din război în urma Revoluţiei bolşevice avea să înrăutăţească lucrurile, dar ofensiva germană este oprită pe linia Mărăşeşti-Oituz. Războiul se termină cu înfrângerea Germaniei, iar la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918 este proclamată, în faţa a peste 1.200 de delegaţi din comitatele româneşti, unirea Transilvaniei cu România de către episcopul greco-catolic Iuliu Hosu.
Marea Unire. Adunarea de la Alba Iulia Fotografie de Samoilă Mârza
Tânărul Rege Mihai I a decis ruperea alianţei cu Germania 
În 23 august 1944 Regele Mihai I decide demiterea şi arestarea lui Ion Antonescu, care conducea de facto ţara. Decizia pune punct alianţei României cu Germania şi “întoarcerea armelor”. Este o decizie controversată în istorie - istoricii nu s-au pus încă de acord în toate privinţele – dar majoritatea cred că ea nu doar că a scurtat cel de-al Doilea Război Mondial, dar a făcut posibilă păstrarea unităţii României. Era o situaţie în care Rusia invadase deja România – frontul se oprise însă pe linia Cernăuţi - Iaşi – Tighina, iar URSS ameninţa că reia ofensiva dacă România nu renunţă să ajute Germania. Partidele tradiţionale au fost de partea regelui. Armistiţiul între guvernele SUA, Regatului Unit şi URSS, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, a fost semnat pe 12 septembrie 1944. Armata Roşie a intrat în România, dar nu a mai plecat, iar pentru România începea perioada comunismului, căzut în 1989 odată cu prăbuşirea URSS.
1989
Istoria îşi cere regulat tributul? Peste 1.200 de oameni au murit în Revoluţia română din decembrie. După 45 de ani de comunism, pe fondul prăbuşirii Imperiului Sovietic, oamenii au ieşit în stradă în decembrie 1989. În alte părţi, comuniştii cedaseră puterea de bunăvoie. Zidul Berlinului căzuse cu o lună înainte (9 noiembrie), revoluţia de catifea din Cehoslovacia se petrecuse deja, Polonia era o altă ţară, graţie încăpăţânării sindicatului Solidaritatea condus de Lech Walesa. Nimic nu se mişca însă în România. Revoluţia a început la Timişoara în 16 decembrie şi a avut episodul de maxim dramatism la Bucureşti. Revoluţia română este cea mai sângeroasă dintre toate revoluţiile anticomuniste din Europa şi rămâne încă cea mai controversată întrucât se putea petrece fără pierderi umane, dar au murit atunci peste 1.200 de oameni – iată jertfa supremă pentru libertatea noastră de azi. Abia după 25 de ani parchetul cercetează într-un mod ce pare serios evenimentele de atunci.
Revoluţia română din 1989
2007
La distanţă de câţiva ani de ţările surori de suferinţă din lagărul comunist, România a aderat în 2007 la UE. Nu a fost pregătită - spun, la zece ani de atunci, o parte dintre actorii aderării –, dar a intrat. A prins doar doi ani în interiorul Uniunii până la apariţia crizei, o criză gravă, dar trebuie să ne întrebăm cum am fi reuşit în afara UE. Aproape totul se schimbă de atunci încoace. Peste 2,5 milioane de oameni lucrează în ţările Uniunii, poate în joburi mai prost plătite decât cele ale localnicilor. Nu ştie nimeni dacă se mai întorc, iar pierderea este imensă pentru ţară. Dar era mai bine să rămână şi să ceară statului să le subvenţioneze traiul, să trăiască în lipsuri, în absenţa locurilor de muncă? România nu evoluează atât de repede pe cât ne dorim. Dar rezultatul este palpabil. În sate în care în urmă cu 10 ani noroiul era pe străzi până la genunchi după fiecare ploaie, acum este asfalt, sunt canalizări, apă curentă şi gaze. 26 de miliarde de euro este soldul net pozitiv al relaţiei România – UE, cât costul întreg al autostrăzilor şi drumurilor expres pe care România vrea să le construiască în următorii 20 de ani.
Anca Vlad – Fildas
Impactul a fost majoritar pozitiv, chiar dacă a venit criza
Primele minute în Uniunea Europeană. Revelionul Integrării, 1 Ianuarie 2007
„Pentru Fildas Trading intrarea în UE a avut un impact pozitiv major. Ca firmă europeană, am putut accesa credite importante de la marile bănci. Chiar dacă la puţin timp a venit şi criza economică, cu consecinţe negative importante din cauza devalorizării leului, impactul a rămas unul pozitiv. România are numai de câştigat în urma aderării la UE. Concurenţa din piaţa europeană ne-a obligat să ne ridicăm nivelurile de competenţe şi să ne adaptăm economia la cerinţele unei pieţe moderne.
Multe persoane au decis să folosească avantajele date de prevederile privind mobilitatea forţei de muncă şi să plece în străinătate. Câştigul lor ar putea fi socotit o pierdere pentru firmele româneşti, care găsesc mai greu forţa de muncă de care au nevoie. Dar viaţa ne arată că, generaţie după generaţie, apar tineri destoinici şi serioşi care pot fi formaţi pentru nevoile României. Companiile româneşti au pierdut şi ele startul, intrând mai greu în competiţia mondială. Însă fără concurenţa dată de marile companii internaţionale nu am fi progresat nici noi, firmele cu capital autohton.
Fildas, al patrulea cel mai mare distribuitor de medicamente, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1,6 miliarde de lei şi 712 angajaţi. Georgiana Mihalache
Dragoş Damian, Terapia Cluj
Aderarea fără atingerea altor ţinte de apartenenţă a dus la pierderea de suveranitate economică
„Intrarea în UE a simplificat relaţiile de reglementare, comerciale şi fiscale cu ţările membre ale UE. A sprijinit înţelegerea mecanismelor UE şi a crescut nivelul de competitivitate. A creat locuri de muncă în departamente specifice care asistă operaţiunile grupului în UE. Impactul intrării în UE asupra României a fost foarte bun inainte de aderare şi în primul ciclu de cinci ani (2007 - 2011) în ciuda crizei, a dat puncte cardinale clare pentru comportamentul politic, economic, financiar, militar. Acest impact este foarte rău în ciclul 2012 – 2017. România pare a se fi complăcut cu atingerea ţintei de a deveni membră a UE şi a ratat toate celelalte ţinte legate de apartenenţa completă la UE, intrarea în spaţiul Schengen şi moneda unică. În plus, aceste complacere şi lipsă de viziune strategică ale liderilor români ne-au afectat relaţiile cu ceilalţi vecini şi ne-au făcut să pierdem relaţii geostrategice importante. Poate de aceea România caută acum un nou „proiect de ţară”, care va fi greu de găsit având în vedere schimbările inimaginabile până în urmă cu un an şi dinamicile globale.
Aderarea României la UE fără atingerea altor ţinte de apartenenţă a dus la pierderea de suveranitate economică, am pierdut 4 milioane de români care au plecat să lucreze în Europa (şi care nu se vor întoarce) şi am devenit un consumator al bunurilor fabricate în UE - balanţa comercială negativă din prezent demonstrează acest lucru.
După un prim câştig, România pierde pe toate fronturile din această relaţie inegală, în care nu ne susţinem suficient de puternic propriile interese.
Producătorul de medicamente Terapia din Cluj, parte a grupului indian din industria farmaceutică Sun Pharma (al şaselea jucător din piaţa românească), a avut anul trecut afaceri de 538 de milioane de lei şi 863 de angajaţi.
Romeo Dunca, şeful companiei de transport de marfă Dunca Expediţii
Am intrat mai uşor pe pieţele europene, dar am devenit slugile Europei
„Aderarea la UE ne-a ajutat ca business în sensul că am intrat mult mai uşor pe pieţele din UE, am putut să transportăm mai uşor marfă pe anumite pieţe, deci compania a avut de câştigat. Cred însă că România nu a avut de câştigat având în vedere că am devenit ca ţară doar sursă de forţă de muncă, de materii prime şi mai ales piaţă de desfacere pentru ceilalţi. Noi nu mai producem nimic în ţară, am devenit slugile Europei.“ Dunca Expediţii, una dintre cele mai mari de pe piaţa locală, un business de 37,8 de milioane de euro anul trecut, unde lucrează 630 de oameni. Mirabela Tiron
Dragoş Anastasiu, proprietarul Touring Europabus
Coerenţa legislativă de la nivelul UE ne-a ajutat
„Contribuţia aderării la UE a fost semnificativă pentru dezvoltarea business-ului nostru. Ne-au ajutat mobilitatea şi dreptul românilor de-a lucra în UE şi de-a călători. Şi coerenţa legislativă de la nivelul UE ne-a ajutat. Cred că ne-ar ajuta şi mai mult dacă am trece la euro şi am intra în Schengen.“ Touring Europabus a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 77 milioane de euro. Pe tot grupul, care include în total 20 de firme din România, Germania şi Republica Moldova, cifra de afaceri s-a ridicat la 110 milioane de euro, potrivit oficialilor companiei. Mirabela Tiron
Valer Blidar, proprietarul Astra Vagoane Călători din Arad
Pentru businessul meu aderarea la UE nu a adus niciun beneficiu, din contră
„Eu am fost de la început un eurosceptic. Pentru businessul meu aderarea la UE nu a adus niciun beneficiu, din contră. Am avut un singur beneficiu major, circulaţia în ţările UE, dar 1.000 de dezavantaje, au năvălit peste noi - ţări şi companii cu experienţă în economia de piaţă - şi nu a fost nimeni să ne ajute, practic le-am deschis vistieria ţării.“ Mirabela Tiron
