Polonezii sunt de peste un deceniu la vânătoare de afaceri occidentale şi mai ales est-europene

Ce se întâmplă în sectorul îngust al caroseriilor in­dustriale de obicei nu interesează publicul larg, însă anul trecut în Franţa el a căpătat o atenţie specială. Fruehauf, cel mai mare producător de remorci şi semiremorci de acolo, a fost cumpărat de o companie străină - Wielton, din Po­lo­nia. Un grup polonez, adică dintr-o ţară fostă comunistă, a făcut o achiziţie im­portantă, de 9,5 milioane de euro, într-o economie occidentală mândră de campionii săi naţionali.

Wielton ocupa atunci locul şase în clasamentul producătorilor de remorci europeni. Fruehauf controla piaţa franceză cu o producţie de 4.000 de unităţi pe an. Acest control revine acum polonezilor.

Wielton a cumpărat de fapt o parti­cipaţie de 65,31% la Fruehauf, nu direct, ci de la fondul de investiţii francez MBO. Până în 2018, grupul polonez ar trebui să ajungă să controleze în totalitate compania franceză, potrivit acordului încheiat de părţi. Noile achiziţii vor costa 6,6 milioane de euro, scrie Le Figaro.

„Parteneriatul dintre Wielton şi Fruehauf va iniţia schimbări pe piaţa europeană a remorcilor şi semire­morcilor. Achiziţia deschide pentru Wielton drumul către poziţia a treia în clasamentul producţiei de remorci, cu potenţialul de livrare a 11.000 de produse pe an şi al unei cifre de afaceri de peste 250 de milioane de euro“, estimează grupul polonez.

Încheierea acordului de achiziţie nu a fost lipsită de probleme, existând incertitudini legate păstrarea locurilor de muncă asigurate de Fruehauf prin uzina din Auxerre.

„Afişând o cifră de afaceri de peste 250 de milioane de euro şi având peste 2.500 de angajaţi, această nouă entitate, prezentă în cele mai importante ţări europene, în Rusia şi Africa, se poziţionează deja pe locul patru pe piaţa europeană a semiremorcilor şi are ambiţia de a ajunge pe trei“, declara după achiziţie Francis Doblin, preşe­dintele Fruehauf.

Companie tânără, înfiinţată în 1996 pentru activităţi de comerţ cu vehicule industriale, Wielton este liderul pieţei poloneze şi exportă mai peste tot în Europa Centrală şi de Est. Are o prezenţă în aproape 25 de ţări. În Italia, compania deţine mărcile Viberti, Cardi, Piacenza, Daytona şi Merker prin Compagnia Italiana Rimorchi. Gama sa de produse variază de la remorci frigorifice la remorci agricole şi pentru containere. Wielton este cotată la bursa de la Varşovia din 2007.

Fruehauf are însă o istorie mai îndelungată, fiind înfiinţată în 1946. Anul trecut, compania avea 330 de salariaţi, aproape jumătate din câţi avea înainte de marea criză economică. Polonia este singura economie din Uniunea Europeană care a reuşit să evite recesiunea în acele vremuri tulburi.

Achiziţia Fruehauf nu este ceva izolat în ceea ce priveşte investiţiile străine ale companiilor poloneze. O analiză a FinancialObserver.eu, un proiect jurnalistic polonez de anvergură internaţională, arată că sute de companii străine au fost preluate de firme poloneze în ultimul deceniu.

Studiul are în vedere numele listate pe bursa de acţiuni de la Varşovia şi a decoperit că un sfert din aceste companii sunt implicate în vreun fel sau altul în proiecte străine, iar 72% din ele au în vedere extinderea în străinătate.

Potrivit datelor băncii centrale poloneze, patronul proiectului jurna­listic, valoarea investiţiilor directe străine poloneze a atins 231 de miliarde de zloţi (52,7 miliarde de euro) la sfârşitul anului 2014. Biroul central de statistică a calculat că în acel an 1.437  de firme poloneze aveau interese în 3.194 de entităţi străine.

Creşterea acestui gen de active înseamnă că multe firme poloneze încep să se transforme în corporaţii multi­naţionale cu poziţii regionale puternice.  Pe un astfel de drum merg, spre exemplu, Maspex, producător de sucuri de fructe, şi Asseco, firmă de IT. Alţii, precum grupul minier KGHM, controlat de stat, au investit la scară globală. Însă multe companii fac primii paşi în afara graniţelor în ţările vecine.  La companiile poloneze, procesul de internaţionalizare, de extindere în străinătate, combină experienţele de pe pieţele emergente cu cele din lumea dezvoltată. În multe cazuri, companiile poloneze se extind în acord cu modelul tradiţional evo­luţionist: la început ies în străinătate prin exporturi, apoi investesc în proiecte care le sprijină exporturile şi în cele din urmă dezvoltă producţie în ţări străine. Prin acest procest, ele acumulează experienţe şi cunoştinţe despre pieţele externe, ceea ce le permite să îmbunătăţească eficienţa strategiilor de internaţionalizare şi să se extindă.

Unele companii sar peste paşii intermediari şi trec rapid la forme mai avansate de internaţionalizare, un model urmat de multe companii de pe pieţele emergente.

De obicei ele decid să aleagă forme mai avansate de extindere în străinătate atunci când investesc pe alte pieţe emergente, unde adesea îşi înfiinţează companii de distribuţie sau fabrici. În schimb, activităţile de pe pieţele dezvoltate încep de cele mai multe ori prin exporturi.

Printre companiile listate la bursa de la Varşovia care investesc în străintate, cea mai populară strategie de intrare sunt proiectele greenfield. Un astfel de model este ales de 83% din companiile analizate. Achiziţiile de entităţi străine sunt mai puţin populare, fiind folosite de 50% din firmele intervievate. Una din trei companii examinate a ales ambele moduri de investiţii: greenfield şi achiziţii. Rezultatul este că în decurs de un deceniu companiile poloneze au achiziţionat mai multe sute de firme străine. Multe dintre tranzacţii au fost spectaculoase, aşa cum a fost în cazul celor făcute de Asseco, Maspex, KGHM şi de Orlen. Proiecte green­field au fost implementate, printre alţii, de LPP, Projprzem şi Aplisens – investiţii în distribuţia din străinătate, reţele de vânzări şi facilităţi de producţie.

Strategia pe care companiile poloneze listate pe bursă o aleg pentru a-şi construi poziţii pe pieţele externe depinde în mare parte de structura acţionariatului.

Companiile cu un acţionar majoritar puternic folosesc de obicei strategii mai agresive decât cele cu un acţionariat mai divers.

Aceasta ar putea explica de ce unele companii private care nu sunt listate pe bursă folosesc tactici agresive, dar eficiente, de extindere. Cel mai bun exemplu este Maspex (aceasta este prezentă în România prin Tymbark Maspex România, care produce în fabrica sa de la Vălenii de Munte sucuri sub brand-urile Tym­bark, Tedi, Ciao şi Figo).

Companiile poloneze investesc mai ales în ţări europene şi dacă nu urmăresc obiective precum optimizare fiscală sau crearea de structuri de tip holding, tind să se concentreze pe ţările vecine, inclusiv pe Germania. De altfel, în Germania au operaţiuni majoritatea companiilor care s-au extins în străinătate. Această concentrare geo­grafică are drept cauză atât resursele financiare limitate ale anumitor companii, cât şi lipsa de experienţă.

În multe cazuri, companiile încă nu au calităţile şi resursele necesare pentru a investi pe pieţe unde concurenţa este ridicată precum China, SUA sau Brazilia. Există două tipuri de companii care decid să se extindă: afacerile mari care-şi permit să finanţeze investiţii de amploare şi să rişte şi companii cu operaţiuni pe pieţe de nişă şi care au avantaje competitive mari în domenii specializate.

Principalele motive de extindere sunt nevoia de a găsi pieţe noi şi sprijinirea activităţilor de export deja existente.

Ultimele ştiri din domeniul achiziţiilor poloneze din străinătate: AmRest a cumpărat în întregime Starbucks Deutschland (144 de restaurante) pentru 41 de milioane de euro (AmRest deţine franciza pentru reţeaua Starbucks din 2007, când a deschis prima cafenea în Praga, iar în prezent operează cafenele în Polonia, Cehia şi Ungaria, România şi Bulgaria).