Banca Transilvania

BERD intră şi la Banca Transilvania. Pachetul de acţiuni în negociere este de 15%

BERD intră şi la Banca Transilvania. Pachetul de...
17.10.2013, 00:00 39

Până acum, BERD a mizat un miliard şi jumătate de dolari pe România. Negocierile prin care Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) urmează să preia un pachet de aproximativ 15% din Banca Transilvania sunt în faza finală, după ce discuţiile, începute încă de anul trecut, au fost întrerupte de câteva ori, au declarat pentru Ziarul Financiar surse de pe piaţa bancară.

În acest moment, potrivit surselor citate, se negociază preţul exact al tranzacţiei, ca de altfel şi pachetul care va fi vândut, precum şi modul în care se va face această tranzacţie. Perfectarea contractului ar putea avea loc cel mai probabil în iulie-august. Cele două părţi nu au dorit să comenteze informaţia. Potrivit statutului actual al Băncii Transilvania, nici unul dintre acţionari nu are dreptul să deţină mai mult de 5% din capitalul băncii, ceea ce înseamnă că pentru încheierea tran zacţiei cu BERD este nevoie de o mo dificare a acestuia.

Undeva la mijlocul acestei luni, conducerea Băncii Transilvania va convoca o Adunare Generală a Acţionarilor care este posibil să aibă pe ordinea de zi şi modificarea statutului de funcţionare a băncii sau derogarea de la statutul actual.

Printre posibilităţile pe care le are BERD de a deţine o parte din ca pitalul social al Băncii Transilvania se numără fie majorarea de capital, fie achiziţia pur şi simplu a unui pachet de acţiuni de la acţionarii deja existenţi. Dată fiind înclinaţia spre majorări de capital succesive pe care a avut-o de-a lungul timpului conducerea băncii, este posibil ca şi de această dată să asistăm tot la o astfel de strategie.

BERD a intrat încă de anul trecut în discuţii cu Banca Transilvania pentru achiziţionarea unui pachet de acţiuni, Consiliul de Administraţie al băncii şi acţionarii fiind de acord cu acest lucru.

BERD este cel mai important investitor instituţional în România, cu investiţii care se apropie un miliard şi jumătate de dolari. În sistemul bancar, Berd deţine participaţii la Alpha Bank România, Banca Ţiriac şi la Banca Română pentru Dezvoltare.

De asemenea, BERD a acordat băncii BancPost un împrumut care la scadenţă poate fi convertit în acţiuni.

Acest articol a fost publicat iniţial în ediţia tipărită a ziarului din data de 4 iunie 2001.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels