ZF 24

Afacerile Atlas GIP au crescut cu 45% in 2007

22.02.2008, 18:44 26

Afacerile Atlas GIP Ploiesti au crescut in 2007 cu 45%, la 101,8 milioane lei (30,5 mil. euro), ca urmare a dezvoltarii industriei petroliere autohtone, unde companiile mari au inceput sa se orienteze catre firmele locale din sectorul serviciilor de foraj si extractie, pentru scaderea costurilor, informeaza Mediafax.

"Piata s-a dezvoltat si companiile mari, precum OMV, apeleaza pentru servicii la firmele romanesti, care ofera aceeasi calitate la preturi mai mici", a declarat directorul general al Atlas GIP, Flaviu Iosif Pop.

Veniturile companiei s-au majorat, in perioada analizata, cu 43%, la 107 milioane lei (32 milioane euro), in timp ce cheltuielile au urcat cu 25%, la 89,6 milioane lei (26,8 milioane euro), rezultand un profit net de 17,4 milioane lei (5,2 milioane euro), cu 18% mai mare decat rezultatul raportat la finele anului 2006.

Mai multe stiri pe www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO