ZF 24

Antreprenori din întâmplare: cum se pot transforma case vechi în locuri de cazare pentru turiştii care vor să retrăiască viaţa la ţară

Antreprenori din întâmplare

Antreprenori din întâmplare

Autor: Roxana Petrescu

15.11.2013, 00:08 380
„Am ajuns aici din întâmplare“  este o propoziţie de la care au pornit multe dintre investiţiile care s-au făcut în turismul rural, transformând peste noapte străini, dar şi familii de români, în atreprenori locali. Iniţial, multe investiţii au demarat ca nişte proiecte personale. Ulterior, aceste „idei“, care în unele cazuri ajung la sume de peste 600.000 de euro, au generat un impact în comunităţile respective pentru că de cele mai multe ori în realizarea acestor unităţi de cazare s-au folosit materiale şi forţă de muncă de-ale locului. Apoi au fost deschise către turiştii care vor să vadă România de altădată.
 
Mihai şi Raluca Grigore sunt familia care a de­marat proiectul Viscri 125, amplasat în satul cu acelaşi nume, ajuns în atenţia publicului mai ales după ce prinţul Charles a cumpărat o casă aici.
 
„Ne-am îndrăgostit de Viscri în 2007, când am ajuns aici din întâmplare, fără să ştim câtuşi de puţin despre faima internaţională a satului. Căutam atunci o casă de vacanţă şi întâmplarea a făcut să o găsim imediat pe cea care urma să devină 4 ani mai târziu pensiune. Gândul de a ne muta aici şi a transforma casa noastră de vacanţă în casă de oaspeţi a venit destul de repede. În mai 2010 am reuşit să ne mutăm aici cu tot cu un bebeluş de 8 luni, iar după 10 luni de şantier şi o investiţie de 400.000 euro era gata şi pensiunea“, rememorează Raluca Grigore.
 
Au fost păstrate toate corpurile clădirii şi s-au făcut recondiţionări sau transformări acolo unde a fost cazul. „Astfel, grajdurile şi podul au fost trans­formate în camere, iar şura în spaţiu de luat masa şi de relaxare. În şură, de exemplu, am păstrat intactă structura originală care are peste 200 de ani şi am zidit în jurul acesteia pentru a putea folosi spaţiul şi în sezonul rece. Am încercat să păstrăm cât mai mult posibil ceea ce am găsit, fie că au fost ziduri, mobilier sau copaci, să respectăm spiritul locului, aducând însă confortul de care omul de azi are nevoie pentru a se bucura de vacanţă“, spune Raluca Grigore.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează ZF Bankers Summit'24