ZF 24

Calipso Oradea si-ar putea majora capitalul la 45,3 milioane lei

30.06.2008, 19:03 19

Firma Calipso Oradea, cu activitati in sectorul de alimentatie publica, si-ar putea majora capitalul cu 42,3 milioane lei, de la trei milioane lei la 45,3 milioane lei, fondurile urmand sa fie utilizate pentru continuarea lucrarilor la hotelul de cinci stele pe care firma il construieste in Oradea, se arata intr-un comunicat remis pietei Rasdaq.

Pentru majorarea capitalului vor fi emise 16,9 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 2,5 lei. Noile titluri vor fi oferite spre subscriere investitorilor, in proportie de 14 actiuni noi pentru fiecare titlu vechi.

Actiunile vor putea fi cumparate la pretul de 2,5 lei intr-o perioada de o luna de la publicarea deciziei AGA in Monitorul Oficial. In momentul subscrierii, actionarii trebuie sa plateasca minim 30% din valoarea titlurilor cumparate, diferenta urmand sa fie virata pana la 30 septembrie 2009.

Firma din Oradea este controlata in proportie de 87,13% de societatea de investitii financiare (SIF) Banat-Crisana.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO