ZF 24

Cătălina Ponor: Sper să ridic drapelul cât mai sus, să se vadă şi din avion

Cătălina Ponor: Sper să ridic drapelul cât mai sus,...

Autor: Mediafax

16.07.2016, 18:31 80

"Abia aştept să ajung acolo, să savurez momentele acelea în primul rând pentru că, din păcate, chiar dacă am avut două ediţii de Jocuri Olimpice, nu am avut timp să ajung la deschidere şi acum va fi ceva unic pentru mine. Sper să-l ridic cât mai sus, ca să-l vadă toată lumea, şi din avion să se vadă", a declarat Cătălina Ponor pentru DigiSport.

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a decis ca portdrapelul României la Jocurile Olimpice de la Rio să fie Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică la Atena şi unica gimnastă din lume care a cucerit medalii la Jocurile Olimpice la o distanţă de opt ani. Favorite pentru a purta drapelul erau handbalista Cristina Neagu şi Simona Halep. Ultima a anunţat vineri că nu va participa la competiţia din Brazilia, de teama virusului Zika.

"Cred că o să fiu foarte bine primită, mai ales că Brazilia chiar mă iubeşte, am văzut data trecută. La vârsta asta, să ai un rezultat bun şi să vii cu o medalie, oricare ar fi ea, ar fi excelent", a mai spus Ponor.

A 31-a ediţie a Jocurilor Olimpice va debuta la Rio pe 5 august şi se va încheia pe 21 august.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO