ZF 24

Cel mai mare transfer din istoria Ligii I. Cât va încasa Steaua pentru fundaşul Chiricheş

Cel mai mare transfer din istoria Ligii I. Cât va...

Autor: Leila Bolat

25.08.2013, 12:32 1255

Managerul FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, sâmbătă seară, la Digi Sport, că gruparea bucureşteană îl transferă pe fotbalistul Vlad Chiricheş la Tottenham în schimbul sumei de 9,5 milioane de euro.

Tehnicianul Laurenţiu Reghecampf, a anunţat, sâmbătă, după meciul cu Gaz Metan Mediaş, scor 2-2, că gruparea bucureşteană şi Tottenham s-au înţeles în privinţa transferului lui Vlad Chiricheş la clubul din Anglia.

"Starea lui Chiri este bună. S-au înţeles cluburile pentru transferul lui. Mă bucur foarte mult pentru el. I-am spus să aibă răbdare şi încredere. Sper ca el să ne ajute marţi seară, dacă va fi, bineînţeles, sănătos. Clubul a luat mulţi bani pe el şi sunt sigur că va ajunge la o echipă şi mai mare. Nu pot să spun suma pentru care s-a transferat, dar este una foarte mare. El va rămâne în istoria acestui club, dacă vom reuşi să calificăm echipa în grupele Champions League", a spus Reghecampf.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO