ZF 24

CET Iasi a cumparat energie de pe BRM

04.04.2007, 18:42 40

CET Iasi a cumparat, miercuri, prin Bursa Romana de Marfuri (BRM), energie electrica pe care o va livra companiei Electrica Muntenia Sud, pentru onorarea unui contract, intrucat pretul achizitiei de pe bursa a fost inferior costurilor presupuse de productia electricitatii la unitatile proprii.
"Am dorit sa cumparam energie mai ieftin decat ne-ar costa sa o producem. Energia cumparata astazi (miercuri - n.r.) este destinata acoperirii unui contract pe care CET Iasi il are cu Electrica Muntenia Sud si reprezinta circa o cincime din valoarea totala a contractului, restul fiind asigurat din productia proprie" a declarat, miercuri, directorul general al firmei din Iasi, Dorin Ivana.
Achizitia de energie va fi finantata din incasarile curente ale centralei electro-termice. Ivana a precizat ca CET Iasi a cumparat si in anii trecuti energie, pentru onorarea unor contracte. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO