ZF 24

Distribuţia prin bancă a urcat finanţările Raiffeisen Leasing la 61 mil. euro în nouă luni

Felix Daniliuc, directorul general al Raiffei­sen Leasing

Anul viitor ne vom concentra pe consolidarea canalului de distribuţie şi mă aştept să văd o creştere a finanţărilor pentru camioane şi echipamente pentru producţie.

Felix Daniliuc, directorul general al Raiffei­sen Leasing Anul viitor ne vom concentra pe consolidarea canalului de distribuţie şi mă aştept să văd o creştere a finanţărilor pentru camioane şi echipamente pentru producţie.

Autor: Ciprian Botea

04.12.2013, 00:07 167

Raiffeisen Leasing, compania de leasing financiar a grupului austriac Raiffei­sen, a încheiat primele nouă luni cu finanţări de 61 mil. euro, cu 29% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, o treime din bani fiind alocaţi pentru achiziţia de echipamente. Profitul înregistrat în perioada ianuarie-septembrie s-a ridicat la 1,8 mil. euro.

Compania a urcat la sfârşitul lunii septembrie pe poziţia a doua în clasamentul firmelor de leasing deţinute de bănci, cu o cotă de piaţă de 11%.

Raiffeisen Leasing a încheiat peste 1.700 de contracte în această perioadă, cu o valoare medie a unei finanţări de 35.000 de euro, două treimi din business venind prin reţeaua de peste 500 de sucursale a Raiffeisen Bank. Banca a trecut în 2010 la o strategie de susţinere directă a vânzărilor companiei de leasing afiliate.

„Piaţa de leasing nu mai este predictibilă, nu mai există o corelaţie cu creşterea economică şi trebuie să ne întoarcem la lucrurile pe care le putem controla – eficienţă şi canale de distribuţie. Anul viitor ne vom concentra pe consolidarea canalului de distribuţie şi mă aştept să văd o creştere a finanţărilor pentru camioane şi echipamente pentru producţie“, a declarat Felix Daniliuc, directorul general al Raiffei­sen Leasing.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO