ZF 24

Eurometropola: pretul unui loc de parcare ar putea ajunge la 15% din valoarea locuintei

28.01.2008, 16:41 44

Pretul unui loc de parcare intr-un proiect imobiliar nou din Bucuresti ajunge pana la 20.000 de euro, ceea ce reprezinta 15% din valoarea de vanzare a unei locuinte in ansamblul respectiv, potrivit companiei de servicii imobiliare Eurometropola, citata de Mediafax.

Cele mai scumpe locuri de parcare sunt vandute in ansamblurile rezidentiale din zonele de nord si centru ale Capitalei, unde un metru patrat de teren costa intre 2.500 de euro si 7.000 de euro. In aceste zone, un loc de parcare individual este estimat la 20.000 euro, iar un loc de parcare dublu, la 30.000 euro.

Procentele variaza in functie de zona si de preturile apartamentelor.

Astfel, in estul Capitalei, in zona Doamna Ghica, unde pretul unui metru patrat de teren are valori cuprinse intre 1.500 de euro si 2.500 euro, un loc de parcare poate fi cumparat cu circa 17.000 de euro, ceea ce reprezinta 7-19% din pretul de vanzare al unei locuinte. In aceasta zona, o garsoniera costa peste 88.000 de euro, in timp ce un apartament cu patru camere este vandut cu peste 253.000 de euro.

In Chitila, in zona de nord vest a Bucurestiului, un metru patrat de teren costa intre 1.000 de euro si 1.500 de euro, iar un loc de parcare poate fi achizitionat cu 15.000 de euro, respectiv 8-10% din pretul de vanzare al apartamentelor, cuprins intre 145.000 de euro si 191.000 de euro.

Mai multe stiri pe www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels