ZF 24

Firmele au scos la concurs peste 3.000 de joburi în toamna asta. Ce profil caută angajatorii?

Firmele au scos la concurs peste 3.000 de joburi în...

Autor: Corina Mirea

16.10.2013, 17:01 3399

Cei care vor să îşi găsească un prim loc de muncă sau care vor să îşi schimbe jobul în toamna aceasta pot aplica pentru mai mult de 3.000 de poziţii scoase la concurs de 90 de companii de pe plan local la târgului de cariere Angajatori de Top, organizat în perioada 25-26 octombrie la Sala Palatului din Bucureşti.

Hewlett-Packard, IBM, Microsoft, Renault, Oracle, BRD, P&G, Arabesque, BCR, L'Oreal România, Luxoft, ING, Intel, Bitdefender sau McDonald's sunt doar câţiva dintre angajatorii care aşteaptă să îşi ocupe poziţiile vacante prin intermediul participării la târg.

Cele mai multe (50%) dintre joburile scoase la concurs de companii vizează specialiştii, cei care au o experienţă pe piaţa forţei de muncă de minim doi-trei ani, restul poziţiilor fiind dedicate în mod egal candidaţilor juniori, seniori şi celor care vizează o funcţie de management.

„În prezent, avem deschise 30 de poziţii pentru proiecte din zonele telecom, finance, automotive, dintre care 60% dedicate celor cu un nivel de experienţă mediu şi peste mediu, iar 40% sunt pentru cei aflaţi la început de carieră“ spune Monica Vieriţa, director de resurse umane al dezvoltatorului de software Luxoft Romania.

Târgul "Angajatori de Top", organizat de firma cu activităţi în domeniul resurselor umane Catalyst Solutions, va fi deschis vineri, 25 octombrie şi sâmbătă, 26 octombrie, între orele 10 şi 17.

Pentru poziţiile scoase la concurs candidaţii pot aplica cu un singur exemplar al CV-ului descărcat de pe pagina platformei de recrutare Hipo.ro, pe baza codului de bare ce poate fi scanat şi descărcat de fiecare angajator. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO