Business Internaţional

Incertitudinile legate de evolutia pretului petrolului tulbura existenta linistita a oraselelor americane

05.10.2008, 19:33 33

Peggy Hanley, proprietara unui mic magazin alimentar de provincie, Forks General Store, singurul pe o distanta de zeci de kilometri, este nevoita sa se foloseasca de un generator electric pentru a-si pune in functiune aparatura din magazin. Generatorul, care consuma in jur de patru litri de benzina pe ora, ceea ce inseamna cam 5 dolari pentru o ora de functionare, reprezinta singura sursa de energie pentru Hanley, de care depinde functionarea celor opt combine frigorifice si a celor noua frigidere din magazin, titreaza cotidianul american USA Today.

Forks of Salmon, oraselul in care Hanley s-a decis sa-si deschida afacerea, se afla situat la peste 500 de kilometri de Sacramento, statul California, nu este electrificat, iar intreaga populatie depinde de utilizarea generatoarelor electrice, fie ele pe benzina, gaz sau motorina.
"Sunt extrem de speriata de cresterea pretului petrolului", declara Hanley. Chiar daca pretul benzinei la nivel national in Statele Unite se ridica la aproximativ 4,07 dolari/galon, in Forks of Salmon, aceasta se poate vinde cu preturi de pana la 5,30 de dolari/galon.
Oraselul este exemplul perfect pentru ce s-ar putea intampla cu oraselele de provincie din Statele Unite daca pretul petrolului continua sa creasca in ritmul de pana acum. Orasele asemanatoare celui din California exista peste tot in Statele Unite si exista riscul sa aiba aceeasi soarta ca si Forks.
Cresterea pretului petrolului reprezinta un motiv mai mare de ingrijorare pentru populatia din aceste orase mici din doua motive: de cele mai multe ori platesc mai mult pentru un litru de benzina decat cei din marile orase sau din suburbiile acestora, iar cel de-al doilea motiv il reprezinta consumul mai ridicat caruia trebuie sa-i faca fata. Populatia acestor orasele consuma o cantitate mai mare de carburanti pentru a-si satisface nevoile zilnice, cumparaturi, mers la scoala sau la serviciu, la spital etc., decat consuma cei de la oras. Mai mult decat atat, veniturile populatiei din aceste orasele sunt incomparabil mai mici decat cele ale populatiei urbane. Potrivit statisticilor Administratiei Federale a Drumurilor din Statele Unite (FHWA), cea mai mare parte a populatiei din aceste orasele detine masini cu un consum ridicat de carburant, cum ar fi de exemplu camionetele. Durata medie de utilizare a unei masini in mediul rural este de 8,7 ani, comparativ cu durata medie de utilizare din mediul urban care este de 7,9 ani.
De asemenea, populatia rurala conduce in medie mai multi kilometri decat cea din mediul urban. Potrivit acelorasi statistici, populatia din mediul rural conduce cu pana la 5.000 de kilometri pe an mai mult decat cea din mediul urban.
Conform unui sondaj al Oil Price Information Service (OPIS), o firma de consultanta in domeniul energetic, si al Wright Express, companie specializata in analiza tranzactiilor cu cardul bancar, populatia rurala cheltuie aproximativ 16,02% din veniturile familiale pe consumul de carburanti, in timp ce populatia urbana, din orase mari precum New York sau New Jersey, cheltuie doar 2,05% din veniturile totale pentru achizitia de combustibili.
"Cei mai afectati de cresterea pretului petrolului vor fi tocmai acest segment al populatiei", a declarat Glen Falk, manager in cadrul OPIS. "Acestia vor avea de suferit pentru ca pentru ei nu exista varianta transportului in comun, nu pot imparti aceeasi masina pana la serviciu sau orice alt fel de metoda cu care populatia urbana s-a obisnuit si poate atenua cresterea cheltuielilor pentru transport", a adaugat el.
Vara trecuta, singura statie de benzina din Allen, Nebraska, a dat faliment, iar la acea vreme pretul benzinei costa doar 2,56 de dolari/galon. De anul trecut si pana acum locuitorii oraselului au fost nevoiti sa faca naveta intre Allen si orasele dimprejur, Wakefield sau South Sioux City, pentru a-si putea alimenta masinile, aflate la distante de 30 sau chiar 50 de kilometri departare.
Magazinul alimentar din Allen a dat faliment in august anul trecut, iar cel mai apropiat cinematograf se afla acum situat la 30 de kilometri departare de oras.
"Trebuie sa iesi din oras pentru aproape orice", a declarat Jeryy Schroeder, un agent de asigurari care a trait in Allen pentru mai bine de 57 de ani. Schroeder conduce un Dodge imbatranit, "ultima masina pe care am sa o mai conduc pana mor", dupa cum insusi el marturiseste, care consuma aproximativ 10 litri de benzina la 100 de kilometri. "Toti cei din Allen va trebui sa ne adaptam la aceasta situatie", marturiseste Schroeder.
Aproximativ trei sferturi din populatia oraselului fac naveta pentru a se duce la serviciu, cu toate ca in Allen inca se mai gaseste o scoala, doua restaurante, un centru de tratament si o banca. Rob Bock, presedintele National Bank din Allen, este de parere ca singura salvare pentru supravietuirea oraselului o reprezinta deschiderea unei benzinarii. Locuitorii oraselului au infiintat astfel o asociatie, iar pana la sfarsitul anului spera sa poata redeschide fosta benzinarie din oras.
Elizabeth Macrander, in varsta de 24 de ani, a reusit in noiembrie anul trecut sa ocupe un loc de munca in cadrul National Bank din Allen, facand insa naveta zilnic intre Sioux City si Allen, aflat la 30 de kilometri distanta. La putin timp dupa ce s-a angajat, Macrander a fost nevoita sa-si gaseasca o locuinta in Allen, ne mai permitandu-si sa faca in fiecare zi naveta intre cele doua orasele.
Acum, chiar si cu o rata de plata pentru locuinta din Allen, Macrander reuseste sa se descurce mai bine cu banii decat daca ar fi continuat sa faca naveta. "Data urmatoare cand ma intorc in Sioux City, imi voi vizita parintii, imi voi face cumparaturile si voi trece pe la Wal-Mart pentru niste produse de curatat. Acum trebuie sa-mi fac lista cu tot ce trebuie sa fac de fiecare data cand ma hotarasc sa parasesc orasul", a declarat Macrander.
Don Schmidt, directorul scolii din Allen, a aprobat pentru anul scolar 2008-2009 un buget de 37.500 de dolari pentru achizitia de carburant, comparativ cu bugetul de 25.000 de dolari pentru anul care tocmai s-a incheiat. "Cresterea pretului la carburanti face tot mai dificila angajarea de noi profesori si antrenori, si exista riscul sa incepem sa renuntam la excursiile cu care ne-am obisnuit pana acum, precum cele la Zoo, tot din cauza cresterii pretului la carburanti", a declarat Schmidt.
Potrivit sondajului OPIS, rezidentii din regiunea Dixon, din care face parte si oraselul Allen, cheltuiesc in medie pe luna aproape 200 de dolari pentru achizitia de carburanti, respectiv 6,44% din totalul veniturilor acestora.
Majoritatea oraselelor de provincie din California de Nord au fost la originea lor tabere miniere ale primilor colonisti americani, apoi s-au transformat in orase industriale, specializate in prelucrarea lemnului. Ambele activitati sunt acum aproape inexistente, iar locurile de munca din regiune sunt din ce in ce mai mici. Rata somajului in regiune se ridica in luna mai a acestui an in jurul valorii de 8,7%, cand la nivel national rata somajului este de 5,5%. Conform aceluiasi sondaj, majoritatea populatiei din regiune cheltuie in medie 183,11 dolari pe luna pentru achizitia de carburanti, ceea ce inseamna aproximativ 7% din totalul veniturilor familiilor.
Inapoi in Forks of Salmon, toata lumea este de parere ca pretul petrolului nu va cobori la niveluri inregistrate in urma cu cativa ani, iar atmosfera in intregul oras este una dezolanta. "Sincera sa fiu, nu reusesc sa vad un sfarsit al cresterii preturilor la petrol. Intreaga economie americana se indreapta in mod sigur catre o recesiune", a incheiat Hanely.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO