ZF 24

Industriaşul Valer Blidar demarează producţia de tramvaie la Arad

Valer Blidar. Foto: Silviu Matei

Valer Blidar. Foto: Silviu Matei

Autor: Mirabela Tiron

06.06.2014, 00:07 3028

Industriaşul Valer Blidar, care deţine fabrica Astra Vagoane Călători din Arad, va produce şase tramvaie noi pentru Primăria din Arad şi va moderniza alte 30 de garnituri în asociere cu o altă companie pentru Primăria din Timişoara, în urma licitaţiilor câştigate. Valoarea primului contract este de circa 9 milioane de euro, iar al celui de-al doilea, pe care l-a câştigat în asociere cu firma Electroputere VFU, de aproape 15 mil. euro.

„Anul trecut a fost bun, dar anul acesta va fi şi mai bun. Estimez o creş­tere a cifrei de afaceri cu peste 10% şi un profit de cel puţin 15 milioane de euro faţă de nivelul de 11 milioane de euro de anul trecut“, a spus industriaşul.

Compania Astra Vagoane Arad a finalizat primul trimestru cu un profit de 38 de milioane de lei (8,6 milioane de euro) şi cu afaceri de 123 milioane de lei (28 mil. euro). Capacitatea fabricii de la Arad este de 36 de tramvaie pe an. În 2012, omul de afaceri a finalizat lucrările la prototipul tramvaiului numit Imperio, produs în parteneriat cu Siemens.

Anul trecut compania pe care o controlează şi-a mărit afacerile de aproape cinci ori, până la 55 de milioane de euro. În urmă cu doi ani, omul de afaceri a câştigat un contract de 100 de milioane de euro cu compania Vale din Brazilia, către care a livrat anul trecut 49 de vagoane, iar în acest an va trimite alte 20 de vagoane.

Blidar este unul dintre puţinii români care deţin fabrici construite în perioada industrializării masive a României din anii ‘70 - ‘80. El mai controlează Banca Feroviara, fabrica de marmură Marmura Bucureşti, dar şi alte firme.

Citiţi şi

OPINII PRIMITE DE LA CITITORI: Domnule Blidar, “şi noi, tinerii, suntem dezămagiţi de dumneavoastră, generaţia părinţilor noştri, pentru că nu aţi avut o viziune în aceşti 25 de ani"

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO