ZF 24

Investitiile straine pe piata de capital, in crestere cu 73% in luna noiembrie

27.12.2007, 17:17 16

Investitiile straine nete pe piata de capital au totalizat 155,44 milioane lei (44,8 milioane euro) in noiembrie, in crestere cu 73,2% fata de octombrie, si de trei ori mai reduse decat cele de 467,3 milioane de lei (133,7 milioane euro) inregistrate in aceeasi luna a anului trecut, informeaza Mediafax.

Investitiile nete rezulta din diferenta dintre valoarea intrarilor si sumele reprezentand lichidarea pozitiilor.

In schimb, au scazut atat intrarile, cat si iesirile pe piata de capital.

Intrarile de capital au scazut usor in noiembrie, la 353,8 milioane lei (101,9 milioane euro), fiind mai mici cu 3,65% fata de suma inregistrata in luna octombrie (367,2 milioane de lei - 105,9 milioane de euro), potrivit datelor CNVM.

Nivelul plasamentelor reprezinta, insa, doar jumatate din nivelul de 724,4 milioane de lei (207,2 milioane de euro) intrati pe piata de capital in noiembrie 2006.

Totodata, iesirile au scazut in noiembrie cu 28,5%, de la 277,4 milioane de lei (80 milioane euro) in octombrie la 198,5 milioane de lei (57,1 milioane de euro). Iesirile de capital au fost mai reduse cu 22,84% decat in aceeasi perioada a anului trecut, cand nerezidentii au scos din piata 257,1 milioane de lei (73,6 milioane euro).

Mai multe stiri pe www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO