Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a surprins ieri prin avansarea, în mod indirect, a unei date de adoptare a monedei euro mai îndepărtate decât orice scenariu evocat până în prezent: 2023, adică peste 10 ani.
Aceasta înseamnă o amânare a termenului oficial de până acum cu opt ani. Ţinta privind adoptarea euro în 2015 a fost asumată în 2007, când s-a pus problema unui consens naţional precum cel de la Snagov din 2000 pentru o perioadă de şapte ani care să ducă la adoptarea euro în 2015 aşa cum a fost integrarea în UE în 2007. Nu este clar acum cine este responsabil pentru această amânare, iar guvernatorul nu a indicat cine se face vinovat de întârzierea aderării la zona euro, deci de întârzierea recuperării decalajelor faţă de Occident.
Între timp, au mai fost avansate încă două ţinte anuale, şi anume 2018 şi 2019, de către oficiali ai BNR şi înalţi oficiali guvernamentali. Nici ţinta pentru 2023 anunţată ieri de către guvernator nu este oficială, însă surpriza e că ea este mult mai întârziată faţă de orice obiectiv modificat anterior.
Guvernatorul Isărescu a fost mult timp un avocat al intrării cât mai rapide a României în zona euro, argumentând că procesul fundamental de convergenţă a economiei româneşti la cea a occidentului va fi impulsionat de adoptarea euro. De altfel, aceasta a fost şi politica sa în ceea ce priveşte convertibilitatea deplină a leului, obiectivul acesta fiind asumat ca şi necesar pentru creşterea competitivităţii externe a economiei în mod fundamental. De data aceasta însă asumarea unei perioade de 10 ani până la adoptarea euro - în condiţiile în care de la 1 ianuarie 2014 Letonia va deveni membră a euro, Lituania va fi în cel mai scurt timp posibil, iar Estonia, Slovacia şi Slovenia au aderat în ultimii cinci ani - aproape că înseamnă o admitere a faptului că euro nu mai este un obiectiv realizabil pentru România.
În ultimele două decenii, ţintele pe o perioadă mai lungă de trei-patru ani sunt ca şi cum nu ar exista. Este greu de conceput cum se va realiza un consens politic pentru un obiectiv pe un termen atât de îndepărtat.
Potrivit guvernatorului BNR, perspectiva clasică de aderare - îndeplinirea criteriilor de la Maastricht - nu este suficientă pentru o integrare de succes, o opinie care nu este unică, dar care adaugă altor condiţii „extra-Maastricht“, între care „convergenţa reală“, un criteriu al oportunităţii care devine în această ecuaţie fundamental.
Potrivit guvernatorului, motivele reţinerii sale (exprimate în studiul său „România şi zona euro“ prezentat ieri în cadrul conferinţei internaţionale ESPERA 2013) sunt reprezentate, între altele, nu de faptul că România nu ar putea îndeplini condiţile de aderare, ci de realitatea că popularitatea monedei euro a pierdut teren chiar în ţările candidate la aderarea la moneda unică – de pildă, în România a scăzut la 50% de la peste 65% în 2007, în vreme ce într-o ţară ca Cehia s-a prăbuşit de-a dreptul la sub 25% de la aproape 50% în 2007.
Altfel spus, pe lângă criteriile ce trebuie îndeplinite pentru aderare – criteriile de la Maastricht – este nevoie ca alte condiţii să fie realizate pentru o integrare de succes.
Avantajele adoptării euro au devenit mai puţin evidente, iar costurile mai vizibile – este greu să explici din punct de vedere politic populaţiei de ce trebuie să contribuie la mecanisme financiare de care beneficiază în acest moment ţări mai bogate, indică guvernatorul unul dintre impedimentele grăbirii unei soulţii pe care nimeni nu o respinge sine die.
Nu în ultimul rând arată Isărescu, un susţinător al euro, amânarea momentului trecerii la moneda unică pare justificată acum date fiind riscurile asociate unei extinderi prea rapide a zonei euro.
Dincolo de criteriile de la Maastricht ce trebuie îndeplinite pentru aderarea la zona euro, Isărescu detaliază criterii „dincolo de Maastricht“ – vorbeşte, de pildă, despre alegerea momentului adecvat al adoptării monedei unice.
În privinţa criteriilor amintite, arată guvernatorul BNR, România îndeplineşte trei din cele cinci criterii – îndeplineşte criteriul cursului de schimb (plus/minus 15% apreciere/depreciere a leului faţă de euro), criteriul deficitului (sub 3% din PIB) şi pe cel al datoriei publice (sub 60% din PIB). Mai are de îndeplinit criteriul ratei inflaţiei şi pe cel al ratelor dobânzilor pe termen lung.
Însă, arată Isărescu, există factori importanţi pentru conturarea unui calendar al adoptării euro, între care la loc de frunte trebuie să stea asigurarea unui nivel suficient de înalt al PIB/locuitor exprimat la standardul puterii de cumpărare raportat la nivelul mediu al UE. Astăzi acest indice se situează la 49% din media UE faţă de 67% în cazul Estoniei sau 58% al Letoniei la momentul aderării lor la zona euro.
Nu în ultimul rând, reformele structurale trebuie continuate.
Fatorul politic pentru fixarea unei date ţintă de adeare este luat, de asemenea, în calcul de guvernator. El spune că data trebuie plasată la finalul unei perioade de acalmie politică şi arată, folosindu-se de calandarul ciclurilor electorale, că cea mai calmă astfel de perioadă este între 2012-2023.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.12.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
